BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Compania Națională de Investiții semnează contract...

Compania Națională de Investiții semnează contractul pentru refacerea podului de la Comăna

B
De BvM
12 SEPTEMBRIE 2018
Publicitate Reclamă
Compania Națională de Investiții semnează contractul pentru refacerea podului de la Comăna
Lansată în prima parte a lunii trecute, licitația pentru construirea podului de peste Olt dintre Comăna și Crihalma a fost finalizată.  De altfel, ieri, primarul Comunei Comăna, Viorel Grusea, a anunțat că astăzi va fi semnat contractul de execuție între Compania Națională de Investiții (CNI) și constructor.
„După discuția avută la CNI, am luat legătura telefonic cu directorul general al firmei care va construi podul și am stabilit ca mâine (astăzi - n.r.) să ne întâlnim la Comana de Jos, la primărie, pentru a ne pune de acord cu toate cele necesare, în vederea predării terenului pentru organizarea de șantier”, a scris primarul pe pagina de Facebook. 
Potrivit anunțului licitației, valoarea estimată a lucrărilor este de 16.700.837 lei, fără TVA, iar podul va trebui să fie gata în 12 luni (dar nu calendaristice).  Noul pod va fi din beton, va avea o lungime de 86,60 metri şi rampe de acces cu o lungime de 640 de metri. Lățimea părții carosabile va fi de 7,8 metri, iar pe rampe de 6.00 metri. De asemenea, se vor amenaja şi trotuare, cu lăţime de 1 metru. Pe noul pod se va putea circula cu o viteză maximă de 60 km/h. Intre capetele podului şi digurile de apărare a localităţilor Comăna şi Crihalma se vor construi două podeţe tubulare. Vechiul pod de lemn de la  Comăna a fost lua de Olt în 30 iunie, după ce a  fost grav avariat în timpul inundaţiilor din 15 martie. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația
11 NOIEMBRIE 2026

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația

VIDEO. Profesorii universitari de la East African University Rwanda (EAUR), impresionați de infrastructura de cercetare a Universității Transilvania din Brașov. Cele două instituții își consolidează parteneriatul academic

ACUM 2026 la UNITBV: Patru zile în care Brașovul și comunitatea academică internațională au vorbit despre societatea digitală
11 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026 la UNITBV: Patru zile în care Brașovul și comunitatea academică internațională au vorbit despre societatea digitală