BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Facem o catedrală la Brașov? Oferta Mitropolitului...

Facem o catedrală la Brașov? Oferta Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza: „Nu sărăcește nici Primăria, nu sărăcește nici Arhiepiscopia”

O
De Otilia Comsa
24 DECEMBRIE 2024
Publicitate Reclamă
Facem o catedrală la Brașov? Oferta Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza:  „Nu sărăcește nici Primăria, nu sărăcește nici Arhiepiscopia”

Propusă de aproximativ 30 de ani, Catedrala „Înălțarea Domnului” din Centrul Civic al Brașovului a intrat într-un punct mort. Însă, proiectul construirii unei catedrale la Brașov nu a fost abandonat de Mitropolia Ardealului, iar conducătorul acestei instituții, ÎPS Laurențiu Streza, a reluat „ofensiva” în Consiliul Local Brașov.

Mai exact, în ședința de plen din 23 decembrie, mitropolitul Ardealului a prezentat o ofertă „de nerefuzat” primarului și Consiliului Local, și anume un schimb de terenuri, conform regulii Bisericii Ortodoxe Române: nu poate înstrăina proprietăți, dar se poate îmbogăți prin schimburi.

„Sunt de 18 ani mitropolit al Ardealului, dar nu am reușit să rezolv o problemă. Brașovul este un oraș care nu are o biserică tip catedrală, o biserică impunătoare. Are Făgărașul. Lăsând la o parte tot ce s-a întâmplat, toate procesele și litigiile, pentru că nu avem nevoie de litigii, de procese câștigate de unii împotriva altora... Facem schimb la orice! Ne dați un teren pentru catedrală, oferim la schimb unul, în echivalent. Nu sărăcește nici Primăria, nu sărăcește nici Arhiepiscopia, ci se îmbogățesc amândouă. Apoi ne vom îmbogăți cu toții, pentru că vă vom chema pe toți și vă dăm cele mai înalte distincții”, a declarat Mitropolitul Ardealului.

El a dat de înțeles că, la schimb pentru un teren pentru catedrală, Mitropolia este dispusă să ofere un teren în Poiana de Jos.

„Noi avem, în schimb, un teren în Poiana Brașov. Acolo vrem să construim un centru religios. Avem teren suficient pentru a face o mănăstire, un centru cultural, unde și Primăria Brașov va putea organiza simpozioane. Tot acolo vrem să realizăm un centru social. Avem suficient teren, aproape 100 de hectare”, a precizat mitropolitul.

Un scurt istoric al proiectului Catedralei de la Brașov

În anul 1992 Asociaţia pentru Construirea Catedralei „Înălţarea Domnului“, a luat un teren în concesiune de la Primăria Brașov pentru construcția unei catedrale în Centrul Civic al Brașovului.

În anul 2006, Consiliul Local Brașov a anulat hotărârile prin care a fost concesionat terenul. Au urmat multe procese, iar în anul 2018, asociația a obținut o decizie favorabilă din partea instanței, care obliga primăria Brașov să includă catedrala în Planul Urbanistic Zonal pentru Centrul Civic.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi
10 NOIEMBRIE 2026

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi