BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Educație › Actul normativ cu măsurile pentru redeschiderea cr...

Actul normativ cu măsurile pentru redeschiderea creșelor și grădinițelor a fost trimis spre publicare. Ce reguli trebuie să respecte aceste unități

B
De BvM
15 IUNIE 2020
Publicitate Reclamă
Actul normativ cu măsurile pentru redeschiderea creșelor și grădinițelor a fost trimis spre publicare. Ce reguli trebuie să respecte aceste unități
Ministerul Educației anunță luni după-amiază că a trimis spre publicare în Monitorul Oficial actul normativ cu măsurile necesare redeschiderii creșelor, grădinițelor și after-school-urilor, în contextul pendamiei de COVID-19. Reamintim că grădinițele, creșele și after-school-urile private ar fi trebuit să se redeschidă luni, 15 iunie, conform unei Hotărâri de Guvern, însă au rămas închise pentru că nu au fost publicate normele de aplicare. Începând de astăzi, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele/unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar. Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București și, ulterior, transmise autorităților publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unități de învățământ în care se vor desfășura doar activități recreative, precizează Ministerul Educației. Lista cu unitățile de învățământ preșcolar va fi afișată la avizierul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București și/sau pe site-urile acestora. Ce reguli trebuie respectate Unitatea de învățământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităților de învățământ preșcolar, conform prevederilor Ordinului comun. De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale. Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri. Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învățământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
11 NOIEMBRIE 2026

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene
11 NOIEMBRIE 2026

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov
11 NOIEMBRIE 2026

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov