BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Admitere 2025 la Universitatea Transilvania Brașov...

Admitere 2025 la Universitatea Transilvania Brașov. Unde s-a intrat cu 10? Dreptul, Medicina, Psihologia, Sociologia și Comunicarea au luat „spuma”

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
22 IULIE 2025
Publicitate Reclamă
Admitere 2025 la Universitatea Transilvania Brașov. Unde s-a intrat cu 10? Dreptul, Medicina, Psihologia, Sociologia și Comunicarea au luat „spuma”

Universitatea Transilvania din Brașov a publicat primele rezultate ale admiterii pentru ciclul de licență și programele de masterat de la cele 18 facultăți. Conform calendarului admiterii, cei admiși trebuie să confirme locul până în 24 iulie, iar o zi mai târziu vor fi afișate listele celor admiși, după redistribuire.

Pentru ciclul de licență, anul acestea au fost scoase la concurs 6.119 de locuri, iar pentru ocuparea lor s-au înscris 11.031 de candidați. Pentru locurile bugetate, care reprezintă, în general, prima opțiune pentru candidați, mediile de admitere au început de la 10.00, dar au fost și medii mai mici de 7.00 (cum a fost la Facultatea de Construcții).

Medie maximă la Facultatea de Litere

Astfel, conform datelor disponibile pe site-ul Universității „Transilvania” Brașov, la cu media 10.00 s-a intrat la Facultatea de Litere, specializarea Limba și literatura română - o limbă și literatură modernă (engleză, franceză, germană). La această specializare, cea mai mică medie a fost 9.13.

Un caz interesant la această facultate a fost că la specializarea Limba și literatura chineză - limba și literatura română/ o limbă și literatură modernă (engleză/ franceză/ germană - 22 de admiși, mai mulți decât la specializarea Studii americane (în limba engleză) - 20 de candidați.

Medii mari și la domeniile informatice

Medii mari au avut și candidații care au optat pentru specializările din domeniul IT. Astfel, la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, cea mai mare medie la Automatică și Informatică Aplicată a fost 9,87, la Calculatoare - 9,90, Inginerie Electrică și Calculatoare (lb. engleză) - 9,81, Inginerie Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale - 9,86, Robotică - 9,79, Tehnologia Informației - 9,88.

De asemenea, la Facultatea de Matematică și Informatică, la specializarea Matematică-informatică, cea mai mare medie a fost 9,98. La specializarea Informatică, primul loc, cu media 9,94, a fost împărțit de doi candidați. Tot 9,94 a fost și cea mai mare medie de la specializarea Informatică Aplicată, iar la Informatică aplicată în limba germană, cea mai mare medie a fost 9,50.

Cu ce medii s-a intrat la Medicină

Cea mai căutată facultate a Universității Transilvania a fost Medicina, unde cea mai mare medie la Asistență Medicală Generală a fost 9,86. La specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, cea mai mare medie a fost 9,82, iar la specializarea Laborator Clinic - 9,83.

Trei candidați de 9,95 la Drept

La Facultatea de Drept, una aflată topul preferințelor absolvenților de liceu, au fot trei candidați cu cea mai mare medie de admitere - 9,95. La Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, la Marketing s-a intrat cu 9,66, la Economia comerțului turismului și serviciilor  - 9,15, la Admistrarea afacerilor (în limba engleză) - 9,76, la Management - 9,68, la Afaceri Internaționale - 9,63, la Finanțe Bănci - 9,66, la Contabilitate și Informatică de Gestiune - 9,70 și la Informatică Economică - 9,75.

Comunicarea și relațiile publice, în top la „Sociologie și Comunicare”

La Facultatea de Sociologie și Comunicare, cele mai mari medii de admitere au fost la specializarea Comunicare și Relații Publice, cea mai mare fiind 9,91, iar cea mai mică 9,30. La Media Digitală, mediile de admitere au fost cuprinse între 9,86 și 9,13, la Media Digitală în limba engleză au fost medii cuprinse între 9,71 și 8,95. Tot 9,71 a fost și cea mai mare medie la Sociologie (unde media minimă a fost 9,00).

La Resurse umane mediile de admitere au fost cuprinse între 9,86 și 9,16, iar la specializarea Asistență Socială au fost medii cuprinse între 9,76 și 9,16.

Un 10 și la Facultatea de Psihologie și Științele Educației

La Facultatea de Psihologie și Științele Educației, cea mai mare medie a fost 10,00, la specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. La aceeași facultate, la Psihologie s-a intrat cu media 9,93, iar la Psihopedagogie specială cu 9,81.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene
11 NOIEMBRIE 2026

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov
11 NOIEMBRIE 2026

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov

Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele
11 NOIEMBRIE 2026

Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele