BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Aeroportul Brașov-Ghimbav are nevoie de 42 de mili...

Aeroportul Brașov-Ghimbav are nevoie de 42 de milioane și 4 luni de vreme bună. Consiliul Județean a primit proiectul tehnic de extindere

O
De Otilia Comsa
27 SEPTEMBRIE 2017
Publicitate Reclamă
Aeroportul Brașov-Ghimbav are nevoie de 42 de milioane și 4 luni de vreme bună. Consiliul Județean a primit proiectul tehnic de extindere
Proiectul tehnic pentru efectuarea noilor amenajări conexe pistei construită la Ghimbav, în judeţul Braşov, a fost predat miercuri Consiliului Judeţean, care urmează să îl depună spre avizare Autorităţii Aeronautice Române şi să lanseze licitaţia în vederea desemnării constructorului. Valoarea totală a lucrărilor din această etapă, în conformitate cu calculele făcute de către proiectanţii de la Search Corporation, este de 42.283.732,12 lei, iar potrivit şeful de proiect, Răducu Florin, lucrările nu ar urma să dureze mai mult de patru luni, cu condiții meteo favorabile.   

Peste 47 de milioane in bugetul CJ pe 2017

Preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, a declarat că următorul pas în vederea continuării investiţiei, ţinând cont că în momentul de faţă există doar pista, care nu este funcţională, este autorizarea proiectului de către Autoritatea Aeronautică Română şi lansarea licitaţiei în vederea desemnării constructorului.  ”La nivelul bugetului judeţean dispunem de sumele necesare acestor investiţii. În bugetul pe acest an am alocat 47,134 milioane lei, adică peste 10 milioane euro pentru continuarea investiţiilor la aeroport”, a declarat Veștea. Chiar dacă are un proiect tehnic primit din partea SEARCH CORPORATION, Adrian Veștea susține că este posibil ca execuția propriu-zisă a lucrărilor să înceapă mai târziu. Din experiența de până acum- cu mai multe licitații ținute în loc luni de zile de contestații- președintele CJ ia în calcul posibile blocaje și în procedura de achiziție a lucrărilor de extindere a aeroportului. Chiar și așa Veștea spune că proiectul merge înainte, iar în paralel se vor face toate documentațiile de care este nevoie până la lansarea achiției pentru execuția lucrărilor de extindere. În acest moment, la Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav există doar o pistă de 2850 de metri, construită în ultimii cinci ani. Până acum s-au cheltuit 24,7 milioane de euro pentru acest proiect, exclusiv din bugetul judeţului. Lista completă a cheltuielilor făcute până acum o găsiți AICI. Conform studiului de fezabilitate realizat de către firma IPTANA, investiţia totală în acest obiectiv ar urma să se cifreze la suma de 57.505.600 euro (inclusiv TVA).   Lucrările de extindere conform proiectului tehnic predat de SEARCH CORPORATION trebuie făcute în 4 luni de la momentul semnării contractului de execuție.  Deocamdată nu există însă un termen în care aeroportul va deveni funcțional, însă într-o analiză cost-beneficiu disponibilă pe site-ul oficial al CJ de la finele anului trecut, el era  estimat ca funcțional din 2019.   

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Noul prefect al județului Brașov și-a început mandatul. Ceremonia a fost una restrânsă
14 NOIEMBRIE 2026

Noul prefect al județului Brașov și-a început mandatul. Ceremonia a fost una restrânsă

Gunoi sub centura Brașovului: sute de tone de deșeuri, îngropate ilegal într-o fostă groapă de balastieră din Brașov. Șapte inculpați, trimiși în judecată
14 NOIEMBRIE 2026

Gunoi sub centura Brașovului: sute de tone de deșeuri, îngropate ilegal într-o fostă groapă de balastieră din Brașov. Șapte inculpați, trimiși în judecată

Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale
14 NOIEMBRIE 2026

Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale