BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Analistul militar Radu Hossu, plătit de Agenția Me...

Analistul militar Radu Hossu, plătit de Agenția Metropolitană de Transport Brașov cu 48.000 de lei. Auditorii Primăriei nu au găsit livrabile care să justifice plata

D
De Daniel Plugaru
03 APRILIE 2025
Publicitate Reclamă
Analistul militar Radu Hossu, plătit de Agenția Metropolitană de Transport Brașov cu 48.000 de lei. Auditorii Primăriei nu au găsit livrabile care să justifice plata

Fostul strateg în comunicare al USR Brașov, iar acum prezentat de presa națională ca analist militar specializat în conflictul din Ucraina, Radu Hossu, și-a vândut expertiza de „strateg în comunicare” și Asociației de Transport Metropolitan Brașov.

Partenerul de viață al fostului viceprimar al Brașovului, Flavia Boghiu, se află însă într-o situație sensibilă după auditul făcut la Asociația de Transport. Serviciile sale de strateg, deși plătite cu 8000 de lei pe lună, nu pot fi justificate prin documente și livrabile „la vedere”.

Asta a descoperit Biroul de Audit al Primăriei Brașov în timp ce a făcut o verificare la Asociația de Transport Metropolitan Brașov, susține primarul Brașovului.

În raportul realizat de auditorii Primăriei Brașov se arată că firma lui Radu Hossu, Internet Retailing Office SRL Brașov, a încheiat cu asociația, „contractul de prestări servicii nr.9/11.06.2024, în valoare de 8.000/lună, total 48.000 lei, cu durată de execuție 6 luni de la data semnării respectiv 11.06.2024 – 11.12.2024, contract încetat conform documentului Încheiere contract de comun acord cu data de 26.11.2024”. Contractul prevedea acordarea de consultanță PR respectiv: 9 tipuri consultanță; concepere strategie de comunicare cu 4 activități; și administrare resurse online cu 4 activități.

Ce au constatat auditorii:

  • Nu sunt detaliate prețurile pe tipuri de servicii/activități, și nu rezultă modul de formare a prețului contractului;
  • Recepția serviciilor nu a fost realizată lunar, dar la data de 13.11.2024 a fost întocmit un Proces verbal final de prestare a serviciilor în care este menționat faptul că „serviciile au fost prestate în conformitate cu prevederile contractului”;
  • A fost prezentat și un Raport final de proiect care cuprinde justificarea unui număr de 520 ore, și o Analiza de piață pentru AMDDTPBV (Asociația de Transport Metropolitan Brașov), aceste înscrisuri fiind neînregistrate și nesemnate;
  • În informarea comunicată, fostul director general al asociației precizează faptul că „Pe baza documentelor elaborate se poate constitui un compartiment de comunicare la nivelul asociației care să operaționalizeze demersul de comunicare conform strategiei și unui mandat specific dat de adunarea generală”.

În conferința de presă în cadrul căreia a prezentat rezultatele auditului, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că în structura de conducere a asociației, reprezentantul municipiului Brașov era Flavia Boghiu, partenera lui Radu Hossu.

Totuși, ceea ce nu a precizat primarul, este faptul că, în perioada în care Hossu a fost sub contract cu Asociația de Transport Metropolitan Brașov, fostul viceprimar al Brașovului nu mai era practic în Primărie, ci era deja în concediu medical/ de creștere a copilului.

Rezumatul raportului de audit realizat la Asociația de Transport Metropolitan Brașov poate fi consultat aici:

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
12 NOIEMBRIE 2026

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
12 NOIEMBRIE 2026

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare