BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Timp liber › Atipic Beauty transformă Coresi Shopping Resort în...

Atipic Beauty transformă Coresi Shopping Resort într-o scenă a autenticității, eleganței și incluziunii

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
09 IULIE 2026
Publicitate Reclamă
Atipic Beauty transformă Coresi Shopping Resort într-o scenă a autenticității, eleganței și incluziunii

Sâmbătă, 11 iulie, începând cu ora 19:00, Piața cu Copaci de la Coresi Shopping Resort găzduiește Atipic Beauty, unul dintre cele mai cunoscute proiecte sociale din România, dedicat promovării incluziunii și redefinirii standardelor de frumusețe.

Mai mult decât un fashion show, Atipic Beauty este un manifest pentru diversitate, egalitate de șanse și acceptare. Prin fiecare ediție, proiectul demonstrează că frumusețea autentică nu ține de aparențe, ci de curaj, încredere și puterea de a inspira. Pe podium vor urca modele în scaun rulant, care vor prezenta creațiile unor designeri români și vor defila alături de personalități publice și susținători ai proiectului. Împreună, aceștia vor transmite un mesaj puternic despre incluziune, respect și frumusețea care depășește orice tipar.

Moda ca limbaj universal

Evenimentul promite o experiență emoționantă, în care moda devine un limbaj universal al empatiei și al schimbării de perspectivă. Publicul este invitat să descopere povești autentice de viață și să fie parte dintr-o inițiativă care inspiră și apropie oamenii.

Prin găzduirea acestui proiect, Coresi Shopping Resort își reafirmă angajamentul de a susține inițiative cu impact în comunitate și de a crea contexte în care oamenii se întâlnesc în jurul unor valori precum incluziunea, solidaritatea și respectul pentru diversitate.

„Ne bucurăm să găzduim un proiect care inspiră și provoacă la reflecție. Atipic Beauty ne reamintește că adevărata frumusețe înseamnă autenticitate, demnitate și încredere, iar astfel de inițiative merită să fie aduse cât mai aproape de comunitate. Îi invităm pe brașoveni să fie alături de noi la un eveniment care, dincolo de eleganță și emoție, transmite un mesaj puternic despre acceptare și incluziune”, spune Diana Bjoza, reprezentanta Coresi Shopping Resort.

Accesul este gratuit, iar evenimentul este deschis tuturor celor care își doresc să petreacă o seară diferită, în care moda devine o sursă de inspirație, iar frumusețea este celebrată în toate formele sale.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu