Brașov Metropolitan Logo
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de ...

Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”

S
De Sebastian Aldea
09 NOIEMBRIE 2026
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”

Primăria Brașov a lansat platforma dedicată administrării locurilor de parcare rezidențiale, iar cetățenii care nu au datele actualizate sunt așteptați să își completeze dosarul. Odată cu lansarea acestei platforme, brașovenii care nu și-au depus documentele de actualizare în perioada 2025 – 2026 vor putea face acest lucru direct în contul personal din platformă, până în data de 19 decembrie 2026.

„Împreună cu operatorul, am pregătit un ghid care conține detaliat fiecare pas pe care cei care nu și-au depus documentele le pot încărca în această platformă. Acest ghid poate fi consultat pe site-ul primăriei, www.brasovcity.ro, la categoria servicii publice, parcări de reședință, «Manual de accesare /utilizare /actualizare portal de parcări» sau accesând linkul: https://www.brasovcity.ro/stiri-wp/wp-content/uploads/2026/11/Modul-Parcari-cetatean.pdf. Procesul este unul intuitiv și simplu, cetățeanul trebuie doar să urmeze pașii prezentați și să completeze câmpurile prevăzute în aplicație. Ulterior va încărca documentele necesare”, a anunțat Primăria Brașov.

Ce pași trebuie urmați

În cazul brașovenilor care nu au un cont, și-l pot crea în doar trei pași: accesează opțiunea „Utilizator nou? Înregistrează-te”, completează datele solicitate, necesare procesului de creare cont în portalul primăriei; apasă butonul „Înregistrează-te”. După înregistrare, utilizatorul va primi un mesaj la adresa de email indicată. Pentru validarea contului, trebuie să acceseze linkul transmis în mesaj. Detalii despre această procedură pot fi consultate pe site-ul primăriei la următorul link: https://www.brasovcity.ro/stiri-wp/wp-content/uploads/2026/11/Creare-cont-in-SE-portal-Primaria-Brasov-V5.pdf

 

Alternativă pentru brașovenii care nu au posibilitatea de a încărca datele pe platformă

În cazul brașovenilor care nu au cunoștințele tehnice pentru a încărca documentele necesare în platformă sau nu au dotarea tehnică necesară, primăria a înființat mai multe centre suport în cadrul cărora cetățenii, cu sprijinul unor operatori, își vor scana și încărca aceste documente în aplicație.

Centrele suport funcționează în terminalele RATBV: Poienelor, Saturn, Noua, Gării, Triaj, Rulmentul. Un alt centru este amenajat la CATTIA. Brașovenii care locuiesc în zona centrului istoric, Șchei, Brașovul Vechi sau Blumăna și dețin un loc de parcare rezidențial vor putea apela la centrul suport care va fi deschis la Primăria Brașov.

„Pentru derularea în condiții optime a acestui proces, le recomandăm cetățenilor să se adreseze centrului cel mai apropiat de domiciliu. Programul de lucru al acestor centre este între orele 10.00 – 17.00 și vor funcționa în perioada 9 noiembrie – 9 decembrie”, a anunțat Primăria Brașov.

Ce documente trebuie trimise

Pe lângă completarea formularului din aplicație, brașovenii trebuie să aibă la dispoziție: cartea de identitate cu adresa unde este locul de parcare (în cazul cărților electronice de identitate trebuie să prezinte și dovada domiciliului); talonul autoturismului înmatriculat în Brașov (în cazul contractului de leasing trebuie menționat în talon sau în contract că utilizatorul este din Brașov), cu ITP valabil; cartea de identitate a mașinii (pentru a se verifica lungimea) și RCA-ul. Dacă autoturismul este în folosință, trebuie să prezinte și contractul de comodat autentificat.

Actele trebuie încărcate în platformă, iar în cazul celor care vin la centrele suport, acestea vor fi scanate și încărcate în platformă cu sprijinul operatorilor.

Situația locului de parcare, urmărită în timp real

Conform Primăriei Brașov, platforma amintită le permite brașovenilor să vadă în orice moment care este situația locului de parcare pe care îl dețin, ce mașină este înregistrată acolo, dacă s-a făcut plata sau nu, istoricul locului de parcare sau orice alte informații legate de respectivul loc de parcare.

În cazul în care apar modificări - de exemplu deținătorul își înlocuiește mașina sau schimbă numărul de înmatriculare - tot prin intermediul platformei poate face aceste modificări.

În cazul celor care au depus, anul trecut sau anul acesta, documentele necesare pentru actualizarea datelor privind locul de parcare, ei pot vedea statusul solicitării lor, respectiv validarea locului locul de parcare deținut.

Altă facilitate este faptul că permite oricărei persoane consultarea hărții interactive cu locurile de parcare ocupate și libere, astfel încât fiecare va ști care sunt locurile ce vor fi scoase la atribuire.

Platforma permite și atribuirea locurilor de parcare libere, astfel că, de anul viitor, când vor fi reluate procedurile, toate atribuirile se vor desfășura prin intermediul acesteia.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

primaria brasov parcari de resedinta brasov
S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov
07 NOIEMBRIE 2026

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov

Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului
06 NOIEMBRIE 2026

Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului