Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
Brașovul nu mai are cele 28+15 posturi de terapie ...
Publicitate
Dacă în vara acestui an, și conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov, dar și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au anunțat că după finalizarea lucrărilor la secția modulară ATI din curtea „Județeanului” va avea 28 + 15 posturi de terapie intensivă pentru tratarea cazurilor grave de coronavirus, acum situația s-a schimbat.
În vară, oficialii anunțau că la secția modulară vor exista 28 de posturi (14 pentru terapie intensivă invazivă, iar 14 pentru persoanele care nu necesită intubare), iar vechea secție ATI – COVID, cu o capacitate de 15 paturi (amenajată în timpul stării de urgență la parterul Corpului B al SCJU) nu va fi desființată, ci va rămâne „în conservare”, urmând a fi utilizată dacă paturile din „Modular” vor deveni insuficiente. Aceste asiguri au venit în contextul în care cele 15 posturi au fost amenajate într-un spațiu care trebuia să intre în renovare, în cadrul proiectului de modernizare a Corpului B. De altfel, încă din vară, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Cătălin Mișarcă a anunțat că parterul Corpului B trebuie evacuat, însă, ulterior, acesta și a nuanțat mesajul, spunând că se vor amâna pe cât posibil lucrările la parterul Corpului B.
Au trecut alegerile, situația s-a schimbat
Amânarea a fost de scurtă durată, până după alegerile locale. Astfel, potrivit unui comunicat din 13 octombrie al Consiliului Județean Brașov, „renovarea Corpului B al Spitalului Judeţean, începută în anul 2019 de la etajul V, a ajuns la nivelul parterului şi la subsol, astfel că a fost nevoie de crearea frontului de lucru, prin eliberarea spaţiului în care a funcţionat compartimentul de terapie intensivă COVID, până la momentul punerii în funcţiune a secţiei modulare de ATI COVID construite în curtea spitalului”.
De asemenea, pe tot parcursul comunicatului nu se mai face referire la cele 15 posturi ATI „de rezervă”, ci doar la cele 28 de paturi din secția modulară.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
09 NOIEMBRIE 2026
Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”
09 NOIEMBRIE 2026
Skate park de 5 stele, la Ghimbav. Parcul va fi amenajat lângă terenurile de sport aflate acum în lucru în zona nouă a orașului
09 NOIEMBRIE 2026
Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!