BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Compania Apa va urmări lucrările la rețelele din n...

Compania Apa va urmări lucrările la rețelele din noile zone de dezvoltare imobiliară din Brașov

S
De Sebastian Aldea
05 APRILIE 2018
Publicitate Reclamă
Compania Apa va urmări lucrările la rețelele din noile zone de dezvoltare imobiliară din Brașov
Lucrările la rețelele de apă și canalizare de pe șantierele noilor proiecte imobiliare ar putea fi supravegheate de diriginți de șantier stabiliți de Compania Apa. De altfel, un prim pas în acest sens a fost făcut în ședința comună a comisiilor de circulație și tehnică din cadrul Primăriei Brașov, în momentul în care a fost analizată tema de proiectare aferentă Planului de Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea unui ansamblu de locuinţe mici pe strada Plugarilor. Mai exact, viceprimarul Laszlo Barabas a menționat că pentru acest proiect a fost eliberat un aviz condiționat: „Dezvoltatorului în s-a pus în vedere că trebuie să cedeze municipalității terenul pe care urmează a se amenaja străzile, dar i s-a cerut și să permită unui diriginte de şantier, desemnat de Compania Apa. Acesta va superviza modul în care sunt realizate reţelele de apă şi canalizare, pentru a ne asigura că sunt respectate cerinţele şi normativele tehnice în vigoare. În acest mod vom putea evita, de exemplu, probleme precum dimensionarea reţelei, sau nerespectarea adâncimii minimă la care trebuie îngropate ţevile”. Viceprimarul a precizat că municipalitatea brașoveană are în vedere ca, în viitori, această regulă să fie aplicată tuturor proiectelor imobiliare.   Aplicarea acestei măsuri vine în contextul în care, în unele situații, dezvoltatorii imobiliari au proiectat bine rețelele, dar, în momentul în care au efectuat lucrările nu au respectat normativele în vigoare.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii
12 NOIEMBRIE 2026

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu
12 NOIEMBRIE 2026

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu

Lucian Mija, numit prefect al Brașovului. Cătălin Văsii a fost eliberat din funcție
12 NOIEMBRIE 2026

Lucian Mija, numit prefect al Brașovului. Cătălin Văsii a fost eliberat din funcție