BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Congresul PNL, șters cu buretele de instanță. Adri...

Congresul PNL, șters cu buretele de instanță. Adrian Veștea redevine prim-vicepreședinte al partidului

S
De Sebastian Aldea
09 IULIE 2026
Publicitate Reclamă
Congresul PNL, șters cu buretele de instanță. Adrian Veștea redevine prim-vicepreședinte al partidului

Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă de liberalii din „Tabăra Veștea” din Partidul Național Liberal și a dispus suspendarea hotărârilor luate de Congresul extraordinar din 21 iunie, prin care a fost adoptat un nou statut și a fost aleasă o nouă conducere. Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât sunt suspendate și efectele acelor hotărâri de la Congres.

Practic, în baza deciziei instanței, PNL revine forma de conducere de dinainte de 21 iunie, din care, în calitate de prim-vicepreședinte, făcea parte și Adrian Veștea. De asemenea, instanța a anulat și decizia prin care este interzisă orice alianță cu PSD.

Decizia Tribunalului București va fi contestată de PNL, care a anunțat că „va căuta dreptatea până la capăt”.

„Respectăm decizia instanței și notăm că este vorba despre un act provizoriu, în raport cu care ne vom exercita dreptul de apel. Până la soluționarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanțelor, activitatea Partidului Național Liberal se va desfășura conform statutului adoptat la Congresul din 21 iunie”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL.

Liberalii din  „Tabăra Veștea” spun că s-au apărat „cu legea în mână”

De cealaltă parte, Alina Gorghiu, una dintre vocile puternice din „Tabăra Veștea” a declarat pentru Digi 24 că „niciun coleg care a atacat în justiție n-a vrut să facă rău partidului. Dar să știți că nici nu putem să stăm să fim atacați, să ni se lezeze imaginea, să nu ne apărăm în fața unor decizii pe care le considerăm abuzive. Asta e maniera noastră de a ne apăra cu legea în mână, și nu cu linșajul media. Astăzi, în 8 iulie, instanța n-a făcut altceva decât să dea dreptate echipei care a atacat. A suspendat provizoriu executarea și efectele hotărârilor congresului extraordinar”.

Amintim că în 21 iunie, în urma unui congres extraordinar, Ilie Bolojan a fost reconfirmat în funcția de președinte al patidului. Tot atunci a fost schimbat statutul partidului, fiind redus numărul de prim-vicepreședinți de la patru la unul, funcție pe care a fost ales Dan Motreanu.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi
10 NOIEMBRIE 2026

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările
10 NOIEMBRIE 2026

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările