Creșa Brașov își încetează existența ca instituție distinctă, după ce Consiliul Local a aprobat încetarea aplicabilității hotărârii prin care aceasta funcționa ca structură aflată în subordinea Primăriei Brașov. De la 1 septembrie 2026, structurile de creșă vor trece în subordinea unor grădinițe din municipiu.
Modificarea regimului administrativ al creșelor brașovene a fost aprobată în ultima ședință a Consiliului Local, prin adoptarea proiectului privind încetarea aplicabilității HCL nr. 459/2002, republicată și modificată ulterior. Informația a fost făcută publică și de Georgiana Buta, cea care a ocupat până în prezent funcția de director al Serviciului ”Creșa Brașov”.
„Experiența de director al acestei instituții, subordonată Primăriei Municipiului Brașov, coordonată metodologic de către Isj Brașov, mi-a oferit șansa să cunosc administrația din interior, să înțeleg problemele reale ale oamenilor și să văd cât de important este ca deciziile să fie luate cu responsabilitate și cu respect față de cetățean/copil. (...). Mulțumesc tuturor angajaților Primăriei Brașov și colegilor directori de instituții subordonate Primăriei Brașov, cu care am interacționat în calitate de director al Creșei Brașov și cu atribuții delegate de director general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ, pentru aproximativ un an. Am avut bucuria să înființez DAUI și să construiesc, alături de echipa mea și colegele director care au asigurat coordonarea metodologică, ceea ce reprezintă astăzi învățământul antepreșcolar brașovean de stat”, a transmis Georgiana Buta în ziua aprobării actului de reorganizare a Serviciului Creșe Brașov.
Reorganizarea intră în vigoare la 1 septembrie 2026, iar cele 10 structuri de creșă existente în municipiu vor fi preluate de unități de învățământ preșcolar, respectiv în subordinea unor grădinițe cu program prelungit (GPP). Așadar, creșele nu dispar ca servicii pentru copii, ci își schimbă forma de organizare administrativă, urmînd să facă parte din grădinițe, nu din instituția distinctă „Creșa Brașov”.
Cum vor fi repartizate cele 10 creșe
Noua structură administrativă presupune următoarea repartizare:
- Creșa nr. 1 - în subordinea GPP nr. 7 Brașov;
- Creșa nr. 2 - în subordinea GPP nr. 28 Brașov;
- Creșele nr. 3 și nr. 8 - în subordinea GPP nr. 1 Brașov;
- Creșa nr. 4 - în subordinea GPP nr. 24 Brașov;
- Creșa nr. 5 - în subordinea GPP nr. 11 Brașov;
- Creșa nr. 6 - în subordinea GPP nr. 2 Brașov;
- Creșa nr. 7 - în subordinea GPP nr. 26 Brașov;
- Creșa nr. 9 - în subordinea GPP nr. 29 Brașov;
- Creșa nr. 10 - în subordinea GPP nr. 10 Brașov.
O reorganizare decisă încă de anul trecut
Trecerea structurilor de creșă în subordinea grădinițelor era prevăzută încă din HCL nr. 1114 din 22 decembrie 2025, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea adoptată acum de Consiliul Local marchează, practic, desființarea Serviciului „Creșa Brașov” și aplicarea noii formule de organizare. Creșele brașovene au funcționat sub administrarea serviciului din cadrul Primăriei Brașov, cu coordonare metodologică din partea Inspectoratului Școlar Județean Brașov.
Reorganizarea vine în contextul integrării educației antepreșcolare în structurile sistemului de învățământ. Astfel, pentru părinți și copii, schimbarea este în primul rând una de organizare și subordonare administrativă și neapărat una de act educațional.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!