Brașov Metropolitan
›Politica ›
Discursul lui Ludovic Orban, despre funcționari „l...
Publicitate
Declarația liderului PNL, Ludovic Orban, care, susține că în administrație există „beizade plantate de PSD, de ALDE și de celelalte partide”, iar acești funcționari sunt „incompetenți, luați de la coada vacii, scroafe suite în copac, care populează în momentul de față administrația”, a fost taxată de președintele OFSD Brașov, deputatul Roxana Mînzatu. Deputatul de Brașov a reacționat la declarațiile prea puțin elegante, făcute la sfârșitul săptămânii trecute l Tulcea, de către liderul PNL.
După această nouă „ieșire“ a lui Orban, Roxana Mînzatu a amintit că de-a lungul istoriei PNL a dat țării niște oameni politici remarcabili și că au mai fost momente când acest partid afirma că dorește să construiască o Românie a bunului simț. „Acum, discursul liderilor formațiunii este unul al urii, tot mai jignitor, profund nedemn de România în An Centenar. Opoziția înseamnă, mai nou, pentru acești oameni, instigare la conflicte între generații (aluzie la discursul TNL despre «decreței», n.n), dispreț la adresa anumitor profesii, remarci degradante la adresa statutului femeilor. Domnul Orban se întreabă, superior, cum să pui o profesoară de lucru manual premier. Dincolo de faptul că doamna Dăncilă este inginer și a profesat în această meserie, rămâne o întrebare: un profesor poate să fie președinte, dar premier nu? Sau diferența vine din faptul că vorbim de o femeie? Este regretabil să vezi disprețul unui lider politic pentru o profesie. Îi transmit domnului Orban că toți profesorii și profesoarele merită respect. Inclusiv profesorii de odinioară de lucru manual, care ar fi bineveniți și astăzi. Dar, poate, dacă le-am spune profesori de «hand made», de meștesuguri, de activități creative, atunci liberalilor li se va părea mai «funny»?”, a declarat Roxana Mînzatu.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
12 NOIEMBRIE 2026
Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
12 NOIEMBRIE 2026
Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
12 NOIEMBRIE 2026
Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!