Brașov Metropolitan
›Cotidian ›
Dr. Andrea Neculau va ajunge totuși, la conducerea...
De Mihaela Parghel
31 MARTIE 2020
Publicitate
Dr. Andrea Neculau, președinte al Asociației Medicilor de Familie din Brașov va ajunge totuși la conducerea Direcției de Sănătate Publică, după demisia Ancăi Bertea, de săptămâna trecută. Imediat după această demisie dr. Andrea Neculau a fost propunerea transmisă de la Brașov, spre București, pentru ocuparea acestui post, iar decizia fiind primită cu entuziasm și în zona medicală, dar și în comunitatea locală.
Numirea a întârziat însă să vină, mai ales că exact în acele zile s-a făcut modificarea și în fruntea Ministerului Sănătății, ministrul demisionar Victor Costache fiind înlocuit de secretarul de stat Nelu Tătaru. Chiar și după acest schimb din Ministrului Sănătății, numirea propriu-zisă a dr. Andrea Neculau la conducerea DSP Brașov a întârziat să apară, ministerul analizând, în schimb, o variantă alternativă, în care pe postul de director să fie instalată jurista Mihaela Zichil, șefa departamentului de Resurse Umane al DSP și funcționar public.
Mai nou însă, probabil având deja și exemplele negative din alte județe, Ministerul Sănătății pare să fi revenit asupra ideii de a pune, în plină criză epidemiologică, în fruntea Direcție de Sănătate Publică din Brașov un director care îndeplinește condiția de a fi funcționar public dar nu are studii medicale de specialitate. Astfel, potrivit unor surse, s-a găsit și o soluție pentru ca dr. Andrea Neculau să preia coordonarea instituției.
De la nivel Guvernamental se va face o derogare în acest caz, pentru ca dr. Andrea Neculau, care nu este funcționar public, să poată conduce DSP Brașov. Ea va primi o delegare pe postul de director executiv al Direcției de Sănătate Publică pe perioada crizei cauzate de răspândirea rapidă a CoVID-19.
Dr. Andrea Neculau este președinte al Asociației Medicilor de Familie din Brașov și din 2018, și în conducerea Societăți Naționale a Medicilor de Familie. Dr. Neculau este, de asemenea, cadru universitar la Universitatea Transilvania, la Facultatea de Medicină, fiind Sef lucrări la Departamentul Specialităților Fundamentale, Clinice și profilactice. Ea urmează să aibă alături, în gestionarea pandemiei CoVID, și Universitatea dar și asociația pe care o conduce.
Dr. Andrea Neculau este și medic de familie, având propriul cabinet pe str. Alexandru cel Bun nr. 21.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Mihaela Parghel
Alte știri de interes
11 NOIEMBRIE 2026
„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov
11 NOIEMBRIE 2026
Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele
11 NOIEMBRIE 2026
Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!