Școala Gimnazială nr. 9 din Brașov se extinde. Investiție de aproape 5 milioane de lei pentru săli de clase noi și un laborator
Corpul de pe strada Brazilor al Școlii Gimnaziale nr. 9 din Brașov va fi extins și modernizat în urma unei investiții de aproape 5 milioane de lei. Proiectul prevede mansardarea clădirii, amenajarea unor noi spații educaționale și creșterea eficienței energetice a imobilului.