BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Extinderea domeniului schiabil din Poiana Brașov v...

Extinderea domeniului schiabil din Poiana Brașov va fi reanalizată de Primăria Brașov

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
13 NOIEMBRIE 2020
Publicitate Reclamă
Extinderea domeniului schiabil din Poiana Brașov va fi reanalizată de Primăria Brașov
Prezentat la începutul anului, proiectul de extindere a domeniului schiabil din Poiana Brașov până aproape de Râșnov  va fi reanalizat de noua conducere a Primăriei Brașov. Anunțul a fost făcut de primarul Brașovului, Allen Coliban, care a declarat pentru Agerpres că „vreau să mă uit, să văd dacă această soluţie, de extindere spre Râşnov este ok şi din punct de vedere tehnic. În Austria, în Germania, se vorbeşte deja să nu mai fie amenajate pârtii sub 2.000 de metri altitudine. Pe de altă parte, microclimatul în această zonă, Poiană-Râşnov, poate să creeze un context favorabil păstrării stratului de zăpadă un timp mai îndelungat”.   Despre extinderea domeniului schiabil se vorbește de mai mulți ani, însă nu a trecut de stadiul de concept. De altfel, și la începutul acestui an, la Brașov, în prezența ministrului de atunci al Tineretului și Sporturilor, Ionuț Stroe, a fost prezentat un concept de extindere a domeniului schiabil.  /2020/02/visul-unei-nopti-de-iarna-la-poiana-brasov-32-de-milioane-de-euro-pentru-inca-10-kilometri-de-partii-de-schi-functionale-110-zile-pe-an/  

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
12 NOIEMBRIE 2026

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
12 NOIEMBRIE 2026

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare