BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO. Din parcul din Valea Cetății din Brașov nu a...

FOTO. Din parcul din Valea Cetății din Brașov nu au fost retrase utilajele. Lucrările ar fi trebuit să fie gata

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
07 AUGUST 2023
Publicitate Reclamă
FOTO. Din parcul din Valea Cetății din Brașov nu au fost retrase utilajele. Lucrările ar fi trebuit să fie gata

Chiar dacă lucrările de infrastructură la parcul din Valea Cetății din Brașov ar fi trebuit să fie gata, utilajele sunt, încă, pe șantier, iar construcțiile parțial finalizate. Până în 7 august, erau trasate mai multe alei, iar structurile de lemn nu erau terminate, asta în condițiile în care Primăria Brașov anunța în luna aprilie a acestui an că „termenul pentru executarea lucrărilor este iulie 2023, pentru partea de lucrări şi amenajări, iar plantarea arborilor se va realiza în perioada de repaus vegetativ, dar nu mai târziu de 30 noiembrie”.

Proiectul parcului din Valea Cetății a fost anunțat în urmă cu mai mulți ani, iar pentru amenajarea lui Primăria Brașov a semnat un contract de finanțare europeană în luna aprilie a anului 2020. Proiectul trebuie încheiat până, cel târziu, în 31 decembrie 2023.

/2023/04/parcul-din-zona-la-iepure-din-brasov-redesenat-de-primarie-care-au-fost-problemele-vechiului-proiect/

Ulterior, proiectul a fost reanalizat de municipalitatea brașoveană, fiind aduse mai multe modificări. Această etapă a durat doi ani, astfel că ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în luna aprilie a acestui an.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea
12 NOIEMBRIE 2026

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire
12 NOIEMBRIE 2026

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire