BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO. Prezentarea oficială a Clubului Sportiv Măgu...

FOTO. Prezentarea oficială a Clubului Sportiv Măgura Codlea: Un angajament pentru sănătate și viitor

B
De BvM
04 DECEMBRIE 2025
Publicitate Reclamă
FOTO. Prezentarea oficială a Clubului Sportiv Măgura Codlea: Un angajament pentru sănătate și viitor

Marți, 2 decembrie, la Casa de Cultură a Municipiului Codlea, a avut loc prezentarea oficială a Clubului Sportiv (CS)  Măgura  Codlea, structură sportivă aflată în subordinea exclusivă a Primăriei și a Consiliului Local Codlea. La eveniment a participat primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, consilieri locali, membri ai delegației orașului Remseck am Neckar (înfrățit cu urbea de la poalele Măgurii) alături de antrenori, sportivi legitimați ai clubului, dar și părinți cu copii dornici de a afla oferta clubului.

„Sportul înseamnă sănătate, educație și echilibru. Copiii și tinerii noștri au nevoie de modele, disciplină, mișcare și un mediu sigur în care să se dezvolte. CS Măgura Codlea vine exact în întâmpinarea acestor nevoi și reprezintă un pas înainte pentru întreaga comunitate”, a declarat în timpul evenimentului de lansare primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.

Clubul este finanțat din bugetul local, iar înființarea sa reprezintă o etapă firească în continuarea activității de peste 25 de ani desfășurată în cadrul ACSM Codlea. Noua structură își propune dezvoltarea unui sistem sportiv modern, profesionist și accesibil tuturor locuitorilor municipiului. În cadrul noului club sunt înființate secții pentru toate vârstele și nivelurile de pregătire. De asemenea, CS Măgura Codlea va organiza evenimente sportive, sport școlar și activități pentru persoane cu nevoi speciale.


Secțiile CS Măgura Codlea:  

  • Fotbal: seniori, academie, școală de fotbal;
  • Handbal: junioare, mini handbal & baby handbal;
  • Baschet: inițiere, începători, intermediari;
  • Tenis: inițiere, dezvoltare, avansați;
  • Natație: inițiere și consolidare.

Prioritățile CS Măgura Codlea:

  • Promovarea sportului de masă;
  • Susținerea performanței;
  • Formarea caracterului prin disciplină și respect;
  • Dezvoltarea unei comunități sănătoase, active și unite.

Date de contact CS Măgura Codlea:

Telefon: 0778.730.730;

Email: csmaguracodlea@gmail.com;

Website: www.maguracodlea.ro.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie
11 NOIEMBRIE 2026

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt  folosite corespunzător
11 NOIEMBRIE 2026

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt folosite corespunzător

Accident grav pe DN13, în zona Feldioara. Traficul este blocat în ambele sensuri
10 NOIEMBRIE 2026

Accident grav pe DN13, în zona Feldioara. Traficul este blocat în ambele sensuri