BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Guvernul a adoptat proiectul de lege privind caran...

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind carantina și izolarea. În ultimele zile, 550 de pacienţi cu COVID au cerut externarea "pe semnătură"

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
06 IULIE 2020
Publicitate Reclamă
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind carantina și izolarea. În ultimele zile, 550 de pacienţi cu COVID au cerut externarea "pe semnătură"
Guvernul a adoptat în ședința de luni proiectul de lege privind carantina și izolarea, necesar după decizia Curții Constituționale.  Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și secretarul de stat Raed Arafat au susținut declarații de presă, de la ora 13.00, privind noul act normativ, care are nevoie de votul Parlamentului. 
"A fost aprobat în ședință de guvern proiectul legislativ cu măsuri igienico-sanitare pentru situații deosebite de risc epidemiologic sau biologic. Proiectul de lege va merge în regim de urgență în Parlament. Sper ca un interes național să nu lase loc de interpretare politică. (...) Este necesar pentru a putea gestiona și controla pandemia prin care trecem. Ați putut observa de vineri modificările de abordare a tot ce a însemnat carantină, izolare, chiar și internarea în spital", a declarat ministrul Nelul Tătaru.  
Potrivit ministrului Sănătății Nelu Tătaru, în ultimele zile 550 de pacienți au cerut externarea "pe  semnătură", deşi nu toţi erau asimptomatici.  "Dacă este să facem o evaluare de ieri și până azi, deși azi avem 250 de cazuri noi, avem o diferență de număr de pacienți în spitale de 550. Deci avem 550 de pacienți mai puțini internați în spitale", a declarat Tătaru. 
 
 
La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că acest proiect de lege va putea fi aplicat şi în alte situaţii de risc epidemiologic, termenii de  carantina persoanelor și izolare având acum definiții clare. Portrivit secretarului de stat, carantina se va referi la persoane sănătoase, iar termenul de termenul izolare se referă la persoanele infectate.
"Proiectul prevede, ca excepție, dacă e depășită capacitatea spitalelor, ca izolarea să poată fi făcută și la domiciliu. Nimeni nu ia decizia singur, întotdeauna există și o implicare a părții științifice. (...) Legea se referă și la situațiile în care se instituie carantină și izolare: epidemie declarată prin ordin al MS sau urgență de sănătate publică de importanță internațională declarată sau pandemie declarate de directorul OMS. În toate aceste situații pot fi luate măsuri de izolare și carantină. (...) Orice măsură luată de autorități poate fi contestată de cetățeni în instanț", a declarat Raed Arafat. 
Curtea Constituţională a României (CCR) declară că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz
14 NOIEMBRIE 2026

Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz

Reorganizarea teritorială în județul Brașov: jumătatea nordică ar putea avea un singur oraș
13 NOIEMBRIE 2026

Reorganizarea teritorială în județul Brașov: jumătatea nordică ar putea avea un singur oraș

Vântul a făcut prăpăd vineri dimineață în Brașov: un copac a căzut peste trei mașini, iar o bucată de tablă a zburat de pe acoperiș
13 NOIEMBRIE 2026

Vântul a făcut prăpăd vineri dimineață în Brașov: un copac a căzut peste trei mașini, iar o bucată de tablă a zburat de pe acoperiș