BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Opinii › Ion Popescu susţine proiectul RMGC: „SUA nu a desc...

Ion Popescu susţine proiectul RMGC: „SUA nu a descoperit alternativa pentru cianură ”

B
De BvM
01 OCTOMBRIE 2013
Publicitate Reclamă
Ion Popescu susţine proiectul RMGC: „SUA nu a descoperit alternativa pentru cianură ”
popescu Prezent marți la Braşov, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Meridian, Ion Popescu, a criticat modul în care este mediatizat proiectul minier de la Roşia Montană. „Dacă s-ar amenda neadevărurile spuse despe acest de acest proiect, România ar avea cel mai mare buget din Uniunea Europeană”, a afirmat liderul sindical. El susţine că „cianura s-a utilizat tot timpul în industria minieră, iar în momentul de faţă, la nivel mondial, 90% din aur este obţinut folosind această metodă”, a afirmat Popescu. Sindicalistul a mai afirmat că „SUA a investit sume enorme pentru a descoperi o alternativă pentru cianură, dar, după ce toate medodele testate s-au dovedit ineficiente s-a revenit la cianură”. Cât despre acordul semnat între statul român şi Roşia Montană Gold Corporation, Ion Popescu, susţine că Guvernul ar trebui să reanalizeze participaţiunea statului şi redevenţele, în condiţiile în care, din 1999, preţul aurului a crescut constant. „Mineritul reprezintă singura soluţie viabilă pentru dezvoltarea zonei Roşia Montană”, a mai spus preşedintele Confederaţiei Meridian. De altfel, el a avut mai multe intervenţii televizate în care a susţinut că este nevoie de redeschiderea minei de la Roşia Montană.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor
09 NOIEMBRIE 2026

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu
09 NOIEMBRIE 2026

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu