BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Românii își cumpără vacanțele tot mai devreme. Ita...

Românii își cumpără vacanțele tot mai devreme. Italia conduce detașat topul destinațiilor pentru vara 2026

O
De Otilia Comsa
02 IUNIE 2026
Publicitate Reclamă
Românii își cumpără vacanțele tot mai devreme. Italia conduce detașat topul destinațiilor pentru vara 2026
Italia este destinația preferată a românilor pentru vara 2026, iar Roma și Milano conduc clasamentul rezervărilor. Aproape 40% dintre turiști și-au cumpărat biletele de avion cu peste 90 de zile înainte de plecare, profitând de tarife care pornesc de la 31 de euro către marile orașe europene.

Vacanțele de ultim moment par să piardă teren în preferințele românilor. Pentru sezonul estival 2026, tot mai mulți turiști și-au rezervat biletele de avion cu luni bune înainte de plecare, profitând de prețurile stabile și de oferta bogată de zboruri către marile destinații europene, spun reprezentanții vola.ro.

4 din 10 rezervări sunt făcute cu cel puțin 3 luni înainte

Datele analizate de platforma de rezervări Vola.ro arată că aproape patru din zece rezervări pentru această vară au fost făcute cu mai mult de 90 de zile înainte de zbor, semn că românii preferă să își planifice concediile din timp pentru a evita eventualele scumpiri și pentru a beneficia de mai multe opțiuni.

Italia, Franța, Marea Britanie și Spania, destinațiile preferate ale românilor

Italia rămâne marea favorită a sezonului. Roma și Milano ocupă primele locuri în clasamentul destinațiilor rezervate, în timp ce alte orașe italiene, precum Bologna sau Brindisi, se află printre cele mai căutate destinații de către utilizatori.

Europa continuă să domine preferințele de călătorie ale românilor. Franța, Marea Britanie, Spania și Belgia completează clasamentul celor mai rezervate țări, iar city-break-urile și vacanțele urbane rămân principalele motive de călătorie, spun specialiștii agenției.

City-break-urile, tot mai populare

Un alt fenomen observat în acest an este creșterea popularității vacanțelor scurte. Sejururile de trei până la cinci nopți reprezintă cea mai mare categorie de rezervări și au câștigat teren față de anii anteriori.

În ceea ce privește costurile, prețurile biletelor de avion au rămas relativ stabile comparativ cu vara trecută. Printre cele mai ieftine zboruri disponibile în această perioadă se numără cursele către Londra, cu tarife care pornesc de la 31 de euro, Viena de la 35 de euro și Roma de la 49 de euro.

Pentru cei care preferă vacanțele la mare, insulele grecești și spaniole continuă să fie în topul preferințelor. Santorini poate fi accesată cu zboruri care pornesc de la 29 de euro, în timp ce Mallorca și Ibiza rămân printre cele mai căutate destinații estivale din Europa.

Specialiștii din turism spun că tendința rezervărilor anticipate reflectă o schimbare de comportament în rândul călătorilor români, care urmăresc mai atent costurile și își organizează vacanțele cu mai mult timp înainte decât în trecut.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului
11 NOIEMBRIE 2026

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie
11 NOIEMBRIE 2026

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt  folosite corespunzător
11 NOIEMBRIE 2026

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt folosite corespunzător