BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › La doi pași de Brașov, dar fără canalizare: realit...

La doi pași de Brașov, dar fără canalizare: realitatea din Sânpetrul vechi

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
19 MARTIE 2026
Publicitate Reclamă
La doi pași de Brașov, dar fără canalizare: realitatea din Sânpetrul vechi

Deși este una dintre cele mai dinamice comune din zona Brașov, cu dezvoltări imobiliare accelerate în ultimii ani, Sânpetru continuă să se confrunte cu probleme de infrastructură de bază, mai ales în zona veche a localității.

În unele gospodării din „vatra satului”, metodele tradiționale de gestionare a apelor uzate nu au dispărut: încă se folosesc bazine vidanjabile sau chiar latrine uscate, o realitate care contrastează puternic cu imaginea de suburbie modernă a comunei.

Proiect pentru extinderea rețelei de canalizare pe 4 străzi din Sânpetru

Pentru a corecta aceste decalaje, administrația locală a început demersurile pentru extinderea rețelei de canalizare și apă. Proiectul, aflat în prezent în faza de obținere a acordului de mediu de la Direcția Județeană de Mediu Brașov, vizează mai multe străzi din zona veche.

Concret, lucrările propuse includ extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de aproximativ 1,3 kilometri, pe străzile Șt. O. Iosif, Rahovei, Cetinii și Magnoliei. În urma investiției, 132 de gospodării ar urma să fie racordate la sistemul centralizat.

În paralel, este prevăzută și extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Magnoliei din Sânpetru, pe o distanță de aproximativ 320 de metri.

Proiectul vine într-un moment în care presiunea pe infrastructura existentă crește constant, pe fondul extinderii rezidențiale din zona metropolitană a Brașovului, iar diferențele dintre noile cartiere și zonele istorice devin tot mai vizibile.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea
12 NOIEMBRIE 2026

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire
12 NOIEMBRIE 2026

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire