BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Politica › LOCALE 2020. UDMR are emoții privind menținerea nu...

LOCALE 2020. UDMR are emoții privind menținerea numărului actual de mandate în Consiliul Județean și Consiliul Local Brașov. Care sunt candidaţii eligibili

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
18 AUGUST 2020
Publicitate Reclamă
LOCALE 2020. UDMR are emoții privind menținerea numărului actual de mandate în Consiliul Județean și Consiliul Local Brașov. Care sunt candidaţii eligibili
Conducerea UDMR Brașov a înregistrat azi la Biroul ELectoral Județean dar și la Biroul Electoral Municipal, listele de candidați pentru Consiliul Județean Brașov, respectiv pentru Consiliul Local al Municipiului Brașov. Din primele declarații, reprezentanții comunității maghiare  și-au propus ca obiectiv obținerea unui număr de mandate, în cele două delibrative, egal cu cel de acum, însă par mai degrabă să aibă emoții în acest sens. 
"Noi sperăm să ne menținem pozițiile, atât în Consiliul Local al municipiului Brașov, cât și în Consiliul Județean, deși Brașovul dezvoltându-se, știm că populația maghiară a mai scăzut între timp. Nu foarte mult, însă orașul s-a xtins ceea ce înseamnă că procentul nostru a scăzut. Sperăm ca algătorii noștri au fost mulțumiți de noi în acest mandat și o să vină în număr mare la vot", a declarat Toro Tamas, consilier local al UDMR. 
Pentru Consiliul Judeţean, UDMR a depus un dosar cu aproximativ 4000 de semnături de susţinere a listei complete de propuneri.  Primele 4 poziţii pe această listă, considerate eligibile sunt: 
  1. Kovasc Attila - consilier judeţean
  2. Toaso Imelda  - vicepreşedinte al Consiliului Judeţean
  3. Szakal Andras - consilier judeţean
  4. Ambrus Izabella - deputat
Pentru Consiliul Local, UDMR are de asemenea listă completă, susţută de aproximativ 2000 de semnături. Primele poziţii pe această listă sunt: 
  1. BArabas Laszlo
  2. Toro tamas
  3. Toaso Imelda

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația
11 NOIEMBRIE 2026

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația

VIDEO. Profesorii universitari de la East African University Rwanda (EAUR), impresionați de infrastructura de cercetare a Universității Transilvania din Brașov. Cele două instituții își consolidează parteneriatul academic

ACUM 2026 la UNITBV: Patru zile în care Brașovul și comunitatea academică internațională au vorbit despre societatea digitală
11 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026 la UNITBV: Patru zile în care Brașovul și comunitatea academică internațională au vorbit despre societatea digitală