BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Ludovic Orban dă Guvernul în judecată

Ludovic Orban dă Guvernul în judecată

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
08 IANUARIE 2023
Publicitate Reclamă
Ludovic Orban dă Guvernul în judecată
Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, a anunţat că în procesul pe care l-a intentat Guvernului pentru că nu au fost organizate alegeri locale în peste 50 de localităţi, Curtea de Apel a stabilit primul termen de judecată în 6 februarie.

"2023 începe cu o veste bună! De peste un an de zile, Guvernul refuză să organizeze alegeri locale în peste 50 de localităţi în care s-a vacantat funcţia de primar. Aceste comunităţi locale sunt conduse de oameni care nu au legitimitatea dată de votul cetăţenilor. Guvernul încalcă grav Constituţia, legile ţării şi cele mai elementare norme de funcţionare a unei democraţii. Practic, Guvernul a interzis dreptul de vot pentru sute de mii de cetăţeni români, care sunt împiedicaţi de Guvern să îşi voteze primarul", precizează Orban, într-o postare pe Facebook.

El a arătat că, în calitate de parlamentar, a dat în judecată Guvernul pentru a obţine din partea unei instanţe o decizie care să oblige Executivul să emită hotărârea de guvern de stabilire a datei alegerilor.

"Văzând nesimţirea partidelor din coaliţie, dispreţul guvernanţilor faţă de dreptul de vot al oamenilor şi refuzul sistematic de a organiza alegeri la oricâte solicitări publice, am formulat ca parlamentar, am luat decizia că nu mai există nicio altă soluţie decât să dau în judecată Guvernul pentru a obţine din partea unei instanţe o decizie care să oblige Guvernul să emită hotărârea de guvern de stabilire a datei alegerilor. După 6 luni de la declanşarea procedurii, Curtea de Apel a stabilit primul termen de judecată pentru data de 6 februarie. Legea este clară. În termen de 90 de zile de la vacantarea postului de primar sau de la dizolvarea consiliului local, Guvernul este obligat să emită hotărârea de guvern de organizare a alegerilor", a adăugat Orban.

Ludovic Orban a transmis că are încredere că "judecătorii vor trata speţa cu toată atenţia şi că vor decide cât mai repede să facă dreptate, să determine Guvernul să respecte legea şi dreptul de vot al cetăţenilor români, drept garantat de Constituţie şi de lege".

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”
12 NOIEMBRIE 2026

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii
12 NOIEMBRIE 2026

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu
12 NOIEMBRIE 2026

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu