Brașov Metropolitan
›Timp liber ›
,,Mai aproape de Paşte”, la Râşnov
Publicitate
Anul acesta, în Joia Mare, 2 mai 2013, oaspeţii Cetăţii Râşnov vor fi mai aproape de Paştele tradiţional printr-un eveniment special organizat de Primăria Râşnov, filiala Braşov a Uniunii Artiştilor Plastici şi Asociaţia Rosenau Turism. În curtea de sus a cetăţii, artişti, copii şi turişti vor picta cu motive tradiţionale din Ţara Bârsei un mare ou de Paşti. Pentru acest atelier special, organizatorii au pregătit un ,,ou” de aproape 1,50 metri înălţime. Un alt ou de mărimea celui găzduit de cetate, urmează să fie amplasat în centrul oraşului.
Evenimentul cultural ,,Mai aproape de Paşte” cuprinde pentru copii şi un concurs de încondeiat ouă. Concurenţii sunt elevi ai şcolilor locale, îndrumaţi de meşterul popular râşnovean Lucian Cazacu.
Într-o sală a Cetăţii Râşnov a fost amenajată o expoziţie de pictură, grafică şi basoreliefuri. Sunt expuse lucrări semnate de Anca Timiş, Romeo Crişan Paraschivescu, Lidia Bălaşa, Maria Fătu, Rodica Gârstea, Iosif Virag, Dana Ioniţă, Ioana Bogdan, George Toma Bogdan, Elena Oleniuc, Aniko Szasz Benedek, Anca Maria Lavric, Margareta Gyulai Nagy. Curatorul expoziţiei este Anca Timiş, preşedintele filialei Braşov a Uniunii Artiştilor Plastici. Vernisajul este programat joi, 2 mai 2013, ora 12.00. Între zidurile medievale, expoziţia rămâne deschisă publicului până în 30 mai 2013.
PROGRAM, 2 mai 2013, Cetatea Râşnov, Mai aproape de Paşte:
09.00 – 11.30: Concurs de încondeiat ouă
11.30 – 12.00: Pictarea marelui ,,ou” de Paşte
12.00: Vernisajul expoziţiei de pictură, grafică şi basoreliefuri
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
12 NOIEMBRIE 2026
Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026
Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea
12 NOIEMBRIE 2026
Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!