Brașov Metropolitan
›Cotidian ›
Mircea Sevaciuc, primul președinte al Asociației „...
Publicitate
Mircea Sevaciuc, primul preşedinte al Asociaţiei ,,15 Noiembrie 87”, fost deţinut politic şi membru fondator al Mişcării „15 Noiembrie”, precum şi fondator al ziarului ,,15 Noiembrie 87”, iniţiator al primei întâlniri a Rezistenţei Române de la Braşov, din septembrie 1990, Mircea Sevaciuc a pierdut lupta cu o boală necruţătoare.
Marţi, la ora 16.30, va avea loc priveghiul, la camera rece de la Biserica din Triaj, iar înmormântarea va avea loc miercuri, la 13.30, la cimitirul aceleiaşi biserici.
Mircea Sevaciuc a fost unul dintre cei 61 de novembişti judecaţi şi condamnaţi pentru că au avut curajul să strige în stradă, în plină dictură, „Jos Ceauşescu! Jos Comunismul!”. Acestea au fost primele lozinci anticomuniste care s-au auzit la Braşov, cu doi ani înainte de căderea regimului Ceauşescu.
Doi ani mai târziu, la 15 noiembrie1 990, Mircea Sevaciuc a devenit unul dintre semnatarii „Proclamației de la Brașov“.
Pe data de 15 noiembrie 1987, muncitorii uzinei de autocamioane Steagu Roşu au ieşit în stradă, pentru a protesta, pentru că oamenii nu mai suportau foamea, frigul din case şi întunericul. În scurtă vreme, pe strazile Braşovului, în zi de vot, stegarilor revoltaţi li s-au alăturat alţi 10.000 de braşoveni. Toţi au strigat în centrul oraşului împotriva comuniştilor. Au dat foc portretului lui Ceauşescu şi au aruncat în stradă, pe ferestre, bunătăţile descoperite în depozitele cantinei judeţenei PCR. Zile în şir, apoi, zeci de muncitori, consideraţi capii revoltei, au fost anchetaţi şi torturaţi de Securitate. Li s-a înscenat un proces şi au fost condamnaţi şi deportaţi.
Procesul manifestanţilor arestaţi în 15, 16 şi 17 noiembrie s-a desfășurat în clubul uzinei, finalizându-se cu condamnarea celor arestați, la închisoare pe perioade între șase luni și 3 ani. Mircea Sevaciua a fost unul dintre cei care au fost condamnați la un an și șase luni și închisoare.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
12 NOIEMBRIE 2026
Linia 320 Brașov–Feldioara pornește mai devreme: RATBV decalează o cursă, după o petiție a localnicilor
12 NOIEMBRIE 2026
Restricții de circulație în centrul Brașovului, pentru Crosul 15 Noiembrie
12 NOIEMBRIE 2026
Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!