Deși Ministerul Mediului a lăsat de înțeles, pe ultima sută de metri a mandatului ministrei Diana Buzoiuanu, că dosarul Parcului Național Munții Făgăraș este deja la Academia Română, în așteptarea avizului de înființare, răspunsul oficial al instituției vine să o contrazică pe fosta șefă USR de la Mediu.
Până în 22 octombrie nu a fost înregistrată nicio cerere pentru Parcul Național Munții Făgăraș
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Făgărașului” a anunțat că a primit răspunsul Academiei, potrivit căruia, până la 22 octombrie, nu fusese înregistrată nicio solicitare de avizare a documentației. În același răspuns, Academia dă asigurări că, dacă va primi un asemenea dosar, „îl va supune unei analize riguroase, cu respectarea legii, a fundamentării științifice și a procedurilor”, după cum au mai transmis reprezentanții ADI.
„Un aspect important al răspunsului îl reprezintă precizarea că problemele semnalate de ADI Țara Făgărașului, inclusiv cele referitoare la drepturile și interesele legitime ale comunităților locale, vor fi avute în vedere în limitele competențelor legale ale Academiei Române și ale Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii”, a spus președintele ADI „Țara Făgărașului”, Florin Ioani.
Un răspuns care contrazice declarațiile Ministerului Mediului, din urmă cu 3 săptămâni
Răspunsul Academiei Române vine să o contrazică Ministerul Mediului, care a afirmat cu puțin timp în urmă că dosarul „lucrurile sunt destul de avansate”.
Declarația a fost făcută pe 6 octombrie, la o dezbatere organizată la București de Fundația Conservation Carpathia, cu ocazia lansării unei campanii de promovare a proiectului de înființare a Parcului Național Făgăraș.
Atunci au fost invitați la eveniment și Diana Buzoiuanu, ministru interimar la miomentul respectiv, precum și alți funcționari din Ministerul Mediului, dar nu și reprezentanți ai comunităților locale direct afectate de decizie. La dezbaterea respectivă, ministra în funcție Diana Buzoianu a vorbit despre viitorul Parc Național Munții Făgăraș oferind cu seninătate date eronate, extrase din alt proiect (proiectul ariei protejate Făget, de lângă Cluj). Imediat după, directorul de comunicare al ministerului, Mihai Drăgan, a intervenit pentru a corecta declarația eronată a Dianei Buzoianu, subliniind că studiul de fundamentare pentru viitorul parc național este depus la Academia Română, este în așteptarea avizului și mai exista doar un obstacol în calea acestui implementării proiectului: înțelegerea dintre autoritățile din Brașov, Sibiu, Argeș și Vâlcea.
Academia Română, în răspunsul transmis către ADI „Țara Făgărașului”, a infirmat acum toate aceste date oferite de Diana Buzoianu și echipa sa, în urmă cu doar trei săptămâni.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!