BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Poveste din Sânpetru, cu porcii vecinului, suspect...

Poveste din Sânpetru, cu porcii vecinului, suspectați de pestă porcină. Un localnic a vrut să-și regleze conturile cu un consătean prin 112

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
19 SEPTEMBRIE 2018
Publicitate Reclamă
Poveste din Sânpetru, cu porcii vecinului, suspectați de pestă porcină. Un localnic a vrut să-și regleze conturile cu un consătean prin 112
Un localnic din Sânpetru a încercat să-și rezolve problemele pe care le are cu un vecin, sunând la 112 pentru a raporta că are suspiciuni ferme că acesta și-a sacrificat 3 porci cu pestă porcină. Pentru această alertare falsă a autorităților din Brașov, reclamantul din Sânpetru riscă o amendă consistentă.  Cazul a fost relatat de prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, care a descris situația ca pe una de tip „capra vecinului”, iar în ecuație a fost inclusă și pesta porcină. 
„Luni seara, un locuitor din Sânpetru a sunat la numărul unic de urgență, anunțând că unui vecin i-au murit subit 3 porci, lăsând de înțeles că ar putea fi vorba de pestă porcină. Am mers personal la fața locului, împreună cu primarul comunei, reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare, ai Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, pentru a vedea care este situația. Acolo am constatat că proprietarul sacrificase cei trei porci. S-au luat probe de carne, iar în urma analizării lor, constatarea a fost că animalele nu erau bolnave. Practic, prin apelul lui, locuitorul a reuși să pună pe jar autoritățile județene și, având în vedere acest lucru, noi ne vom îndrepta împotriva reclamantului”, a declarat prefectul. 
  Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai spus că „încurajăm sesizarea oricărei probleme, dar să nu se facă ce s-a făcut la Sânpetru”.     

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Cine dezamorsează „bombele“ trecutului? Pompierii pirotehniști de la ISU Brașov, în misiune la Cârța
12 NOIEMBRIE 2026

Cine dezamorsează „bombele“ trecutului? Pompierii pirotehniști de la ISU Brașov, în misiune la Cârța

Șercaia rămâne 6 ore în beznă vineri, pentru curățenia de sub liniile electrice
12 NOIEMBRIE 2026

Șercaia rămâne 6 ore în beznă vineri, pentru curățenia de sub liniile electrice

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”
12 NOIEMBRIE 2026

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”