BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Președintele COSR Mihai Covaliu va susține, la Bue...

Președintele COSR Mihai Covaliu va susține, la Buenos Aires, candidatura Brașovului pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Tineret 2024

D
De Daniel Plugaru
03 OCTOMBRIE 2018
Publicitate Reclamă
Președintele COSR Mihai Covaliu va susține, la Buenos Aires, candidatura Brașovului pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Tineret 2024
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv ROmân, Mihai Covaliu, va susține la Buenos Aires candidatura județului Brașov pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Tineret din 2024.  Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea a purtat miercuri o discuție la București, cu reprezentanții COSR, Mihai Covaliu și George Boroi, dar și cu ministrul Ioana Bran. La discuții au luat parte și Mihai Veștea, consilier județean, Liviu Butnariu, primarul orașului Râșnov, Marian Pâtea, primarul comunei Fundata, Ovidiu Gârbacea, managerul Complexului Sportiv „Cheile Grădiștei”, Sebastian Fleșieru, viceprimarul orașului Predeal, Dan Mihoc, președintele Federației Române de Schi-Biatlon (FRSB), Puiu Gaspar, secretarul general al FRSB, Sorina Ticu, antrenor federal în cadrul Federației Române de Bob și Sanie, Cornel Gheorghe, președintele Federației Române de Patinaj, și Alexandru Hălăucă, secretarul general al Federației Române de Hochei pe Gheață. Oficialitățile prezente au decis să promoveze candidatura României pentru găzduirea JOT 2024 în localitățile județului Brașov și l-au împuternicit pe președintele COSR să poarte discuții pe această temă, la Buenos Aires, cu reprezentanții secțiunilor abilitate din cadrul Comitetului Internațional Olimpic. Ministrul Tineretului și Sportului urmează să propună Guvernului României să se implice în susținerea inițiativei. Participanții au concluzionat că pentru organizarea unei competiții de nivel olimpic în județul Brașov este nevoie de dezvoltarea bazelor sportive pentru sporturile de iarnă, dar și de construirea unor noi facilități, precum un patinoar olimpic, un patinoar de antrenament și o bază dotată cu pârtie de bob și skeleton, pentru desfășurarea competițiilor la trei discipline olimpice: bob, sanie și skeleton. Totodată, sunt necesare modernizarea pârtiei de schi fond de la Râșnov, astfel încât să se poată organiza competiții de combinată nordică, dar și construirea tribunelor și montarea instalației de nocturnă la trambulinele de sărituri de la Complexul din Valea Cărbunării. Aceste investiții ar putea fi realizate cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții și cu sprijinul autorităților locale, care pot contribui prin asigurarea terenurilor necesare construcțiilor și extinderea rețelelor de utilități. De menționat este faptul că Brașovul, Predealul, Râșnovul și Fundata au găzduit ediția de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European din 2013 – FOTE Brașov 2013 fiind considerată, la vremea respectivă, cea mai bine organizată ediție de iarnă din istoria competiției.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027
12 NOIEMBRIE 2026

Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027

Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar
11 NOIEMBRIE 2026

Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
11 NOIEMBRIE 2026

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației