BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Preşedintele Iohannis vine azi în judeţul Braşov p...

Preşedintele Iohannis vine azi în judeţul Braşov pentru înfiinţarea unui comandament militar NATO

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
23 IULIE 2020
Publicitate Reclamă
Preşedintele Iohannis vine azi în judeţul Braşov pentru înfiinţarea unui comandament militar NATO
Preşedintele României, Klaus Iohannis, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, se vor afla azi în judeţul Braşov pentru ceremonia de înfiinţare a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (MNC-SE). Acesta este cel de al doilea comandament militar internaţional care activează în România. Evenimentul este găzduit de Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) „Getica” de la Cincu. După prezentarea ordinului de împuternicire a comandantului MNC-SE, căruia îi va fi înmânat Drapelul de Identificare al Corpului Multinaţional Sud-Est, va avea loc etapa finală a exerciţiului cu termen scurt de notificare (ETSN), cu participarea integrată a unor unităţi şi mari unităţi ce aparţin Forţelor Terestre şi Forţele Aeriene Române. Potrivit anunţului MApN, exerciţiul, la care participă aproximativ 1.000 de militari şi peste 200 mijloace tehnice, are ca scop perfecţionarea procesului de integrare a capabilităţilor militare pentru executarea sincronizată a unor acţiuni militare complexe. Exerciţiul îşi propune, totodată, verificarea stării de operativitate a structurilor din subordine, fără parcurgerea etapelor de planificare obişnuite pentru organizarea unui exerciţiu la acest nivel, şi urmăreşte ca, în termen de cinci zile de la notificare, structurile din subordine să fie în măsură să-şi demonstreze capacitatea de luptă în context interarme, multi-domeniu şi întrunit. MApN precizează că desfăşurarea celor două activităţi va fi adaptată actualului context pandemic şi vor fi luate, astfel, toate măsurile de protecţie sanitară şi distanţare socială.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Sâmbătă, Brașovul rămâne fără o parte din autobuze: 27 de linii RATBV, deviate sau suspendate din cauza Crosului 15 Noiembrie
13 NOIEMBRIE 2026

Sâmbătă, Brașovul rămâne fără o parte din autobuze: 27 de linii RATBV, deviate sau suspendate din cauza Crosului 15 Noiembrie

100 de ani de viață și o carieră dedicată literaturii: aniversare emoționantă la căminul de bătrâni din Săcele
13 NOIEMBRIE 2026

100 de ani de viață și o carieră dedicată literaturii: aniversare emoționantă la căminul de bătrâni din Săcele

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe
13 NOIEMBRIE 2026

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe