BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Timp liber › Primele planuri pentru Festivalul de Dramaturgie C...

Primele planuri pentru Festivalul de Dramaturgie Contemporană: trupe străine și un invitat special

B
De BvM
17 IULIE 2017
Publicitate Reclamă
Primele planuri pentru Festivalul de Dramaturgie Contemporană: trupe străine și un invitat special
 
Noul director al Teatrului Sică Alexandrescu, Dan Cogălniceanu, își va primi în scurt timp fișa postului, un capitol important fiind organizarea Festivalului de Dramaturgie Contemporană. 
 
Viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, viceprimarul care coordonează activitatea instituțiilor de cultură, a afirmat că noul manager na avea de analizat Regulamentul festivalului: „Dacă are propuneri de îmbunătăţire a acestuia, trebuie să transmită Primăriei, pentru  a fi aprobate printr-o hotărâre de Consiliu Local”. 
De asemenea,reprezentantul municipalității a afirmat la festival ar putea fi invitate și trupe de peste graniță.
„Am purtat deja discuţii cu Teatrul Mihai Eminescu din Chişinău. Avem în vedere și trupe din Ungaria, de la Budapesta sau Gyor, dar şi din oraşul german Nurnberg, cu care Braşovul a început să aibă o strânsă colaborare. De asemenea, avem în vedere invitarea și a altor trupe din orașe înfrățite cu Brașovul,  discuţiile în acest sens urmând a fi demarate în perioada următoare”, a anunțat Costel Mihai.  
Totodată, la festivalul de la Brașov ar putea ajunge Matei Vişinec, dramaturg român ale cărui piese sunt puse în scenă de teatrele din străinătate. „Discuţiile au fost începute de mai multă vreme, iar acum așteptăm ca artistul să ne confirme prezenţa”, a mai spus viceprimarul. 
Pentru organizarea Festivalului de Dramaturgie Contemporană din acest an, Teatrul Sică Alexandrescu va beneficia de suma de 350.000 de lei de la bugetul local al municipiului Brașov. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Cine dezamorsează „bombele“ trecutului? Pompierii pirotehniști de la ISU Brașov, în misiune la Cârța
12 NOIEMBRIE 2026

Cine dezamorsează „bombele“ trecutului? Pompierii pirotehniști de la ISU Brașov, în misiune la Cârța

Șercaia rămâne 6 ore în beznă vineri, pentru curățenia de sub liniile electrice
12 NOIEMBRIE 2026

Șercaia rămâne 6 ore în beznă vineri, pentru curățenia de sub liniile electrice

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”
12 NOIEMBRIE 2026

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”