BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Proiectul podului peste râul Olt din Podu Oltului,...

Proiectul podului peste râul Olt din Podu Oltului, într-un nou blocaj. Consiliul Județean Brașov ia în calcul ca anul acesta să plătească doar documentațiile pentru podul provizoriu

S
De Sebastian Aldea
27 OCTOMBRIE 2026
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Proiectul podului peste râul Olt din Podu Oltului, într-un nou blocaj. Consiliul Județean Brașov ia în calcul ca anul acesta să plătească doar documentațiile pentru podul provizoriu

Proiectul noului pod peste râul Olt din satul Podu Oltului (comuna Hărman) a intrat într-un nou blocaj. Rezultatul licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor, derulată de Consiliul Județean Brașov a fost contestat de unul dintre ofertanți în luna august, iar Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a emis o decizie abia în 12 octombrie.

Prin decizia din octombrie, CNSC nu a dat dreptate vreunei părți, ci a dispus reevaluarea ofertei câștigătoare de către Consiliul Județean Brașov în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Acest termen va expira la finalul acestei luni, astfel că nu vor mai putea fi realizate lucrări în acest an. De altfel, Consiliul Județean Brașov, care finanțează investiția din bugetul local, da diminua suma pentru acest proiect.

Mai exact, în proiectul de rectificare a bugetului Consiliului Județean Brașov ce va fi dezbătut joi de aleșii județeni se arată că suma alocată proiectului va fi diminuată cu suma de 3.100.000 lei.

„În anul financiar 2026 se  preconizează că după semnarea contractului se vor putea deconta doar documentele de proiectare si avizare in vederea obținerii autorizației de construire pentru podul provizoriu”, se arată în documentul amintit.

Construirea noului pod de la Podu Oltului este estimată la 18 milioane de lei (fără TVA). Proiectul prevede construirea unui pod provizoriu, demolarea podului actual și construirea unuia nou în locul acestuia.

Un proiect blocat de mai multe ori

Chiar dacă podul existent este într-o stare avansată de degradare și prezintă un pericol pentru siguranța traficului, proiectul noului pod a trecut prin mai multe blocaje. Astfel, în primă fază, Consiliul Județean Brașov a decis demolarea celui existent și devierea traficului pe rute ocolitoare pe perioada lucrărilor de construcție a celui nou. Locuitorii din Hărman nu au fost de acord și, unii dintre ei, pentru a opri demolarea lui, au depus la Direcția de Cultură a Județului Brașov o solicitare a podului în categoria construcțiilor cu valoare istorică. După multe luni de analiză, Direcția a respins cererea de clasare și a fost de acord cu demolarea.

În același timp, discuțiile dintre administrația și locuitori au continuat. Consiliul Județean Brașov a propus realizarea unei pasarele pietonale peste râul Olt și a unei parcări pe malul dinspre satul Hărman, unde locuitorii din Podu Oltului să își lase mașinile și să meargă acasă pe jos. Propunerea administrației județene nu a fost acceptată, astfel că s-a apelat la cea mai costisitoare și complicată soluție din punct de vedere tehnic: construirea unui pod provizoriu.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

FOTO. Brașovul are cel mai mare brad de Crăciun din România. El a ajuns aseară în Piața Sfatului
06 NOIEMBRIE 2026

FOTO. Brașovul are cel mai mare brad de Crăciun din România. El a ajuns aseară în Piața Sfatului

Cimitirul municipal Brașov, în era digitală: „Găsește mormântul”, aplicația care îi ajută pe brașoveni să ajungă la locul de veci fără să rătăcească printre alei
06 NOIEMBRIE 2026

Cimitirul municipal Brașov, în era digitală: „Găsește mormântul”, aplicația care îi ajută pe brașoveni să ajungă la locul de veci fără să rătăcească printre alei

FOTO. Avarie la rețeaua termică în Carfil. Peste 600 de apartamente din zonă rămân fără căldură
05 NOIEMBRIE 2026

FOTO. Avarie la rețeaua termică în Carfil. Peste 600 de apartamente din zonă rămân fără căldură