BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › PSD pierde un mandat în Consiliul Local Brașov. Co...

PSD pierde un mandat în Consiliul Local Brașov. Costel Mihai a demisionat, iar locul lui ar urma să fie preluat de un candidat PNL la alegerile locale din 2024

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
24 NOIEMBRIE 2025
Publicitate Reclamă
PSD pierde un mandat în Consiliul Local Brașov. Costel Mihai a demisionat, iar locul lui ar urma să fie preluat de un candidat PNL la alegerile locale din 2024

PSD ar putea pierde un mandat în Consiliul Local Brașov, după ce consilierul local Costel Mihai și-a anunțat demisia. Locul lui în Deliberativul local ar putea fi luat de un Alina Telegescu (PNL), având în vedere că la alegerile locale din anul 2024 cele două partide au avut listă comună de candidați, iar reprezentanta PNL este prima persoană care ar urma să ocupe mandatul rămas vacant.

De altfel, dacă va fi validată Telegescu, s-ar reveni la configurația de după alegerile din 2024, având în vedere că după demisia lui Sebastian Rusu (PNL), mandatul lui a fost preluat de Raluca Stancu (PSD).

Pe de altă parte, dacă Alina Telegescu (PNL) nu va fi validată sau renunță la mandat, următorul pe listă este Doru Constantin (PSD), director interimar al Tetkron SA, companie din subordinea Consiliului Local Brașov. Venirea sa în CL este însă mai puțin probabilă. Și asta pentru că ar ridica chestiuni de compatibilitate, întrucât Doru Constantin nu poate deține, în același timp, ambele poziții - de consilier local și de lider al unei companii din subordinea legislativului local.

Mihai Costel și-a anunțat demisia zilele trecute, pe rețelele de socializare:

„Câteodată simțim nevoia să facem schimbări în viață – personale sau profesionale – să ne reașezăm prioritățile și să ne acordăm timp pentru noi. De multe ori amânăm aceste decizii, fie din lipsă de curaj, fie pentru că ne acomodăm într-un anumit ritm și într-un anumit mediu. Zilele acestea am luat decizia de a-mi depune mandatul de consilier local, alegând să îmi concentrez energia și atenția asupra altor priorități din viața mea. Nu este prima dată când fac acest pas înainte de încheierea unui mandat. În 2014 am ales să plec din Consiliu pentru a urma cursuri postuniversitare la Universitatea din A Coruna, Spania – o decizie care atunci mi-a schimbat perspectiva și care mi-a adus multă claritate profesională și personală. Am petrecut mulți ani în administrația locală, atât ca consilier local, cât și ca viceprimar. Au fost ani în care am învățat mult, am cunoscut oameni valoroși și, cel mai important, am contribuit, pe cât mi-a stat în putere, la dezvoltarea Brașovului”, a scris Costel Mihai pe pagina de Facebook.

Mihai Costel este la al patrulea mandat de consilier local (2008 - 2012, 2012 - 2016, 2016 - 2020 și 2024 - până zilele trecute). În cele patru mandate, el a reprezentat partidele PDL, PMP și PSD.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Lucian Mija, numit prefect al Braovului. Cătălin Văsii a fost eliberat din funcție
12 NOIEMBRIE 2026

Lucian Mija, numit prefect al Braovului. Cătălin Văsii a fost eliberat din funcție

Linia 320 Brașov–Feldioara pornește mai devreme: RATBV decalează o cursă, după o petiție a localnicilor
12 NOIEMBRIE 2026

Linia 320 Brașov–Feldioara pornește mai devreme: RATBV decalează o cursă, după o petiție a localnicilor

Restricții de circulație în centrul Brașovului, pentru Crosul 15 Noiembrie
12 NOIEMBRIE 2026

Restricții de circulație în centrul Brașovului, pentru Crosul 15 Noiembrie