BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › „Rechinii“ care fac taximetrie la Gara Braşov au f...

„Rechinii“ care fac taximetrie la Gara Braşov au fost verificaţi, în sfârşit. Protecția Consumatorilor a folosit „comisari sub acoperire”

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
26 IULIE 2019
Publicitate Reclamă
„Rechinii“ care fac taximetrie la Gara Braşov au fost verificaţi, în sfârşit. Protecția Consumatorilor a folosit „comisari sub acoperire”
După ce Primăria Braşov a avunţat că va lua măsuri împotriva „taximetriştilor-rechini“ care lucrează în zona Gării selectând clienţi sau preluându-i numai în anumite condiţii, şi Comisiariatul pentru Protecţia Consumatorilor a început să facă o verificare. Razia a fost atent planificată, unii comisaru lucrând „sub acoperire“, ca turişti sau simpli clienţi, aflaţi în căutarea unui taxi de la gară.

În urma verificărilor făcute, Protecţia Consumatorilor s-a convins că mulţimea de sesizări făcute de clienţi nu este chiar degeaba. 

„Comisiarii au solicitat curse şi au fost refuzaţi. Unii şoferi au spus că nu merg până la Direcţia Fiscală, sau au refuzat pur şi simplu cursa. De altfel, refuzul efectuării curselor a fost principala problemă constatată. Ulterior, s-a trecut la un control al tuturor documentelor necesare desfăşurării activităţii. Am găsit maşini fără ITP, fără informaţiile minime obligatorii pentru clienţi, cum este cazul tarifului sau ecusonului sau licenţei. De asemenea, am găsit truse medicale expirate chiar şi din anul 2017”, a declarat şeful Comisariarului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov, Sorin Susanu.

Poliţia a suspendat două permise şi a dat amenzi de 5.600 de lei

Ieri, alături de comisarii de la Protecţia Consumatorilor s-au aflat şi poliţiştii de la Brigada Rutieră, dar şi reprezentanţiai Serviciului de Transporturi din cadrul primăriei Braşov, care împreună au verificat legalitatea transportului în regim taxi. Au fost astfel verificate 73 de autovehicule şi 32 de şoferi au suflat în etilotest, fiind aplicate în final nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.600 de lei. Alte două permise au fost reţinute de poliţişti, iar cinci şoferi care au refuzat cursele au fost amendaţi. Campania Poliţiei va continua până la jumătatea lunii septembrie.  

Banii la schimb cu bonul fiscal

Potrivit legii, clienţii pot fi refuzaţi de taximetrişti numai dacă sunt într-o stare avansată de ebrietate sau au o vestimentaţie foarte murdară, ceea ce nu a fost cazul în verificările făcute în zona Gării, după cum a mai precizat Sorin Susanu. Acesta a mai spus că taximetriștii au obligația de a elibera bon fiscal clienților.
„Nu plătiți cursa dacă nu primiți bon fiscal”, recomandă șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov.
De altfel, cei de la protecția Consumatorului au pregătit și un pliant în care sunt enumerate drepturile și obligațiile taximetriștilor și clienților.  [gallery columns="2" ids="27902,27903"]   Pe de altă parte, joi seara, în zona Gării erau mai puține taxiuri decât în mod normal. De exemplu, în jurul orei 20.30 erau 5 vehicule, în condițiile în care, în alte zile, mai ales seara, când în Brașov ajung multe trenuri, stația taxi era plină, de mașini. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Vântul a făcut prăpăd vineri dimineață în Brașov: un copac a căzut peste trei mașini, iar o bucată de tablă a zburat de pe acoperiș
13 NOIEMBRIE 2026

Vântul a făcut prăpăd vineri dimineață în Brașov: un copac a căzut peste trei mașini, iar o bucată de tablă a zburat de pe acoperiș

Salvamont Brașov își mărește echipa! Povestea Alvei, cățelușa adoptată de la adăpost care, alături de Francis, va salva vieți pe munte
13 NOIEMBRIE 2026

Salvamont Brașov își mărește echipa! Povestea Alvei, cățelușa adoptată de la adăpost care, alături de Francis, va salva vieți pe munte

55 de apartamente din Brașov rămân fără căldură: avarie la conducta din cartierul Astra
13 NOIEMBRIE 2026

55 de apartamente din Brașov rămân fără căldură: avarie la conducta din cartierul Astra