BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Reţeaua electrică pentru troleibuze a fost extinsă...

Reţeaua electrică pentru troleibuze a fost extinsă pe 300 de metri în Braşov

B
De BvM
14 IUNIE 2021
Publicitate Reclamă
Reţeaua electrică pentru troleibuze a fost extinsă pe 300 de metri în Braşov
RATBV S.A. a finalizat lucrarea de extindere și modernizare a rețelei de contact pentru troleibuze pentru zona cuprinsă între giratoriul de la „Gemenii” şi staţia „Scriitorilor”, pe sensul spre centrul oraşului. Astfel, troleibuzele care deservesc linia 6 parcurg de câteva zile întregul tronson cuprins între capătul de linie Saturn şi staţia „Onix” cu captatorii conectaţi la reţeaua de contact, fără a mai utiliza acumulatorii.  Lucrarea, care a început în 2020, a fost desfășurată exclusiv de angajaţii societăţii şi a constat în înlocuirea de consolă, macaz, încrucișări, piese de curbă și în instalarea a circa 300 de metri de reţea, respectiv a circa 600 de metri de fir de contact. În aceste condiţii, troleibuzele Solaris ce deservesc traseul liniei 6  vor circula o perioadă mai mare conectate la reţea, fără a mai parcurge respectiva zonă cu ajutorul acumulatorilor. De asemenea, noua configuraţie a reţelei de contact pentru troleibuze elimină necesitatea operaţiunilor de captare şi decaptare, ceea ce va preveni apariţia unor eventuale incidente sau întârzieri. Unul din avantajele extinderii reţelei electrice este şi faprul că se va prelungi durata de viață a acumulatorilor troleibuzelor.  Noile troleibuze Solaris, cu autonomie pe acumulatori, au parcurs în oraşul nostru circa 1.300.000 de kilometri. Cele 26 de vehicule de transport persoane au fost achiziţionate de Primăria Municipiului Braşov, în calitate de cofinanțator, cu fonduri nerambursabile, iar din vara anului trecut deservesc liniile cu indicativele 1, 2, 6 şi 31, reuşind să acopere şi zonele fără reţea de contact.     Troleibuzele au fost achiziționate de la firma poloneză Solaris Bus & Coach S.A., cu finanțare prin POR 2014-2020, prin proiectul depus de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov şi au fost livrate în perioada mai - august 2020. Cele 26 de autovehicule sunt modelul „Solaris Trollino 18“, de 18 metri, articulate, cu o capacitate de 137 de călători, dintre care 42 pe scaune. Acestea sunt dotate cu sistem de informare a pasagerilor cu tracking GPS și anunțarea stației următoare, două unități de aer condiționat pentru pasageri și una pentru șofer, două display-uri pentru anunțuri, patru validatoare, prize USB pentru încărcarea telefoanelor și a altor dispozitive mobile, wi-fi. Vehiculele au un acumulator, care oferă o autonomie de minimum cinci km în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le permite să folosească energia stocată în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară. Troleibuzele oferă accesibilitate persoanelor cu handicap locomotor, prin înclinare laterală (spre dreapta) cu o diferență de nivel de şapte centimetri. Articulația este controlată electronic, iar sistemul de propulsie este furnizat de Skoda, motorul având minimum 250 kW (aproximativ 340 CP). Viteza maximă a acestor troleibuze poate fi de 75 km/h, dar fiecare vehicul are un limitator de viteză ajustabil (ASL), astfel încât să nu depășească viteza de 55 km/h. De menţionat faptul că în luna decembrie 2020, Primăria Municipiului Braşov a semnat cu firma Solaris încă un contract de achiziţie cu fonduri nerambursabile, pentru livrarea în 12 luni a 25 de troleibuze de 18 metri ce vor deservi liniile 3, 7, 8, 10 şi 33.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire
12 NOIEMBRIE 2026

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori
12 NOIEMBRIE 2026

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”
12 NOIEMBRIE 2026

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”