BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Timp liber › S-a dat startul înscrierilor la Cerbul de Aur

S-a dat startul înscrierilor la Cerbul de Aur

D
De Daniel Plugaru
20 IUNIE 2018
Publicitate Reclamă
S-a dat startul înscrierilor la Cerbul de Aur
Pregătirile pentru Festivalul Cerbul de Aur, ediţia 2018, au intrat în linie dreaptă. Astăzi, 20 iunie, încep înscrierile pentru Concursul internaţional de interpretare. Pentru Marele Trofeu al Festivalului, în valoare de 25 de mii de euro, pe scena din Piaţa Sfatului vor urca cel mult 15 concurenţi. Artiştii se pot înscrie până în data de 11 iulie. Concursul are premii în valoare totală de 65 de mii de euro.   Artiştii care doresc să participe la concurs se pot înscrie până în data de 11 iulie , pe site-ul oficial al evenimentului, cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi Regulamentul Festivalului Concurs.    La finalul perioadei de înscrieri, juriul selecţiei va decide artiştii care vor intra în competiţie. În acest an, pe scena din Piaţa Sfatului vor urca şi se vor duela muzical pentru Marele Trofeu cel mult 15 concurenţi. Dar premiile vor fi mai multe!  La 50 de ani de la prima ediţie, Cerbul de Aur 2018 va avea o desfăşurare de gală, cu numeroase premii, a căror valoare totală este de 65 de mii de euro. Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25 de mii de euro, la această ediţie aniversară, concurenţii pot câştiga alte opt premii:
  • Premiul I
  • Premiul al II-lea
  • Premiul al III-lea
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti;
  • Premiul Braşovului;
  • Premiul Publicului
  • Premiul Presei Festivalului
  • Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune
Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov. În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu o Gală Centenară, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.    Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu
12 NOIEMBRIE 2026

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu

Lucian Mija, numit prefect al Braovului. Cătălin Văsii a fost eliberat din funcție
12 NOIEMBRIE 2026

Lucian Mija, numit prefect al Braovului. Cătălin Văsii a fost eliberat din funcție

Linia 320 Brașov–Feldioara pornește mai devreme: RATBV decalează o cursă, după o petiție a localnicilor
12 NOIEMBRIE 2026

Linia 320 Brașov–Feldioara pornește mai devreme: RATBV decalează o cursă, după o petiție a localnicilor