BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Sâmbătă aglomerată pentru salvatorii montani din j...

Sâmbătă aglomerată pentru salvatorii montani din județul Brașov. Mai mult de jumătate dintre apelurile la nivel național au fost din județul nostru

D
De Daniel Plugaru
08 OCTOMBRIE 2023
Publicitate Reclamă
Sâmbătă aglomerată pentru salvatorii montani din județul Brașov. Mai mult de jumătate dintre apelurile la nivel național au fost din județul nostru

Salvatorii montani au avut multă treabă sâmbătă, când au avut parte de intervenții atât în Postăvarul, cât și în Bucegi.

Astfel, Salvamont Județul Brașov, a intervenit ieri pentru a acorda primul ajutor unei persoane care s-a accidentat în zona Amfiteatrului Transilvaniei (din Moieciu de Sus), după care au avut o intervenție în zona Cabanei Diham, victima fiind transportată în Valea Glăjăriei din Râșnov, de unde a fost preluată de un echipaj al Ambulanței Brașov.

Seara, o echipă a Salvamont Județul Brașov, ajutată de Jandarmeria Montană a mers în Valea Velican din Masivul Bucegi, unde opt turiști au rămas blocați.

Tot sâmbătă, reprezentanții Salvamont Poiana Brașov au anunțat că au intervenit pentru salvarea a 6 persoane care s-au accidentat în timp ce practicau activități montane în Poiana Brașov și Masivul Postăvaru. După ce li s-a acordat primul ajutor, au fost transportate în siguranță la baza muntelui, de unde 4 au fost preluate de echipajele SMURD, venite în sprijin.

27 de apeluri la nivel național, 15 din județul Brașov

Conform datelor Dispeceratului Național Salvamont, sâmbătă, la nivel național, s-au primit 27 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Dintre acestea 15 au vizat județul Brașov:

  • 6 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov;
  • 6 apeluri pentru Salvamont Județul Brașov;
  • 1 apel pentru Salvamont Săcele;
  • 1 apel pentru Salvamont Râșnov;
  • 1 apel pentru Județul Brașov.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
12 NOIEMBRIE 2026

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
12 NOIEMBRIE 2026

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare