Primăria Brașov a început amenajarea primului dintre cele patru sensuri giratorii prevăzute pentru acest an, cel de la intrarea în cartierul Stupini. Intersecțiile vizate se află în zone unde, de-a lungul timpului, s-au produs accidente sau se formează blocaje: Calea Feldioarei - strada Fântânii, bulevardul Saturn - strada Neptun, strada Zizinului - accesul Carfil și Calea Făgărașului - Șoseaua Cristianului.
Stupini, cel mai avansat proiect
Lucrările au început la intersecția Căii Feldioarei (DN 13) cu strada Fântânii, accesul spre Stupini. Acum se lucrează la infrastructura părții drepte a sensului giratoriu, pe direcția Feldioara: săpătură mecanizată, fundație din balast și piatră spartă, cu compactare. Durata estimată este de două luni, în funcție de vreme.
„Am început lucrările la primul din seria celor patru sensuri giratorii pe care le vom amenaja în perioada următoare, este vorba de accesul spre Stupini. Locuitorii din zonă au cerut de mai mult timp să găsim o soluție, astfel încât să poată intra și ieși din cartier în condiții de siguranță, mai ales că traficul pe Calea Feldioarei este destul de aglomerat. Am identificat această soluție, am discutat-o cu specialiștii, inclusiv cu poliția rutieră, iar acum ne-am apucat de lucru. Am solicitat firmei care execută lucrările să le realizeze în ritm susținut, astfel încât până la venirea sezonului rece să finalizeze aceste lucrări.”, a explicat primarul George Scripcaru.
Micșunica și Zizinului, în așteptarea avizelor
Pentru încă două sensuri giratorii, municipalitatea așteaptă avizele Poliției rutiere. Primarul a precizat:
„Așteptăm avizele de la poliția rutieră pentru alte două sensuri giratorii, la fel de importante: intersecția de pe b-dul Saturn, de la Micșunica, unde au fost mai multe incidente rutiere, și de pe strada Zizinului, accesul la Carfil, pentru a le da posibilitatea celor din zona Drumul Cernatului să se poată încadra spre oraș în condiții de siguranță. După ce primim avizele, vom începe lucrările și aici”, a mai spus edilul.
La intersecția bulevardului Saturn cu strada Neptun (Micșunica), Primăria așteaptă avizarea planului de resistematizare a intersecției și a planului de management de trafic. După obținerea lor, lucrările vor dura aproximativ două luni.
Pe strada Zizinului, proiectul se află în aceeași fază, a obținerii avizului pentru planul de management de trafic. Lucrările sunt estimate la o lună.

Calea Făgărașului, spre Park&ride Bartolomeu, în etapa documentației pentru avize
Pentru intersecția Căii Făgărașului cu Șoseaua Cristianului, municipalitatea va depune în zilele următoare documentația de management al traficului la Poliția rutieră. După avizare, lucrările vor dura circa o lună și jumătate, iar odată cu finalizarea lor va fi asigurat și accesul la Park&ride Bartolomeu.
„Sper să începem cât mai repede lucrările și la sensul giratoriu de la intersecția Căii Făgărașului cu Șoseaua Cristianului, care va asigura și accesul spre park&ride”, a adăugat George Scripcaru.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!