BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Singurul Cabinet de Planificare Familială din jude...

Singurul Cabinet de Planificare Familială din judeţul Braşov va fi modernizat. Cabinetul este inclus şi în programul de screening pentru cancerul de col uterin

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
20 APRILIE 2023
Publicitate Reclamă
Singurul Cabinet de Planificare Familială din judeţul Braşov va fi modernizat. Cabinetul este inclus şi în programul de screening pentru cancerul de col uterin
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov şi Consiliul Judeţean Braşov solicită ministerului de resort o finanţare, prin PNRR pentru dotarea Cabinetului de Planificare Familială din cadrul unităţii medicale. Proiectul pentru  dotarea cu echipamente a Cabinetului Planificare Familială din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov  are o valoare estimată la 394.736,64 lei cu TVA, echivalentul a 80.000 de euro şi are în vedere dotarea cu echipamente performante a spaţiului dedicat din Ambulatoriul Tractorul. 

Singurul cabinet de planificare familială din judeţul Braşov

Cabinetul din Ambulatoriul Tractorul este singurul de acest tip din municipiul Brașov. El deserveşte inclusiv comunitățile din împrejurimi, iar serviciile de planificare familială pot fi acesate de toate persoanele, indiferent dacă sunt sau nu asigurate.   Adresarea la cabinet este directă, nu este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, iar elevii, studenții, persoanele casnice şi persoanele fără venit beneficiază de gratuitate în cadrul Programului Național XII. 

Cabinetul este inclus şi în programul de screening pentru cancerul de col uterin

Cabinetul este inclus şi în programul de screening pentru cancerul de col uterin din Regiunea Centru. În ultimii trei ani, aici au fost realizate 2883 de consultații de planificare familială, s-au desfăşurat recoltări pentru teste Babeș Papanicolau, teste vizând bolile specifice şi testări HIV. În baza unei Convenții de colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brașov, personalul medical a oferit consiliere privind contracepția, infecțiile cu transmitere sexuală și planningul familial pentru beneficiarii instituționalizați în Locuinţa maxim protejată „Casa Adrian” din cadrul Complexului de Servicii Tărlungeni. Prin intermediul proiectului, cabinetul va fi dotat cu analizor „point of care” pentru infecții cu transmitere sexuală, microscop, ecograf portabil cu sondă abdominală, frigider, echipamente IT, container de deșeuri medicale, instrumentar şi mobilier medical, videoproiector, fond de carte de specialitate, set demonstrativ privind metodele contraceptive, planșe şi mulaje, achiziția urmând să se realizeze în sistem centralizat de către Ministerul Sănătății.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului
11 NOIEMBRIE 2026

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie
11 NOIEMBRIE 2026

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt  folosite corespunzător
11 NOIEMBRIE 2026

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt folosite corespunzător