BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Statul face o platformă care va scana dezinformări...

Statul face o platformă care va scana dezinformări în online. Cine asociază Guvernul, președintele și premierul cu corupția ori incompetența e suspect de propagandă rusă, în algoritmii propuși

B
De BvM
11 MARTIE 2022
Publicitate Reclamă
Statul face o platformă care va scana dezinformări în online. Cine asociază Guvernul, președintele și premierul cu corupția ori incompetența e suspect de propagandă rusă, în algoritmii propuși
Un grup de lucru creat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), la care s-a alăturat și Guvernul României, împreună cu CNA și mai multe ONG-uri, pregătește o platformă informatică, ce va scana presa online, dar și bloguri și rețele sociale, pentru a găsi “fake news”, surse de dezinformare și propagandă în contextul conflictului din Ucraina.  Echipa de comunicare a Guvernului a cerut departamentelor de relaţii publice din toate ministerele, într-un mesaj comun transmis pe email, să desemneze câte un reprezentant în grupul de lucru şi să vină, până vineri, 11 martie, cu observaţii pe narativele şi cuvinte cheie incluse în motoarele de căutare şi în parametrii de analiză, scrie Profit.ro. 
Potrivit propunerilor transmise, prima dintre combinaţiile de cuvinte care vor aprinde becuri roşii de posibilă dezinformare şi propaganda rusă în algoritmii platformei este cea care ar asocia, în acelaşi text, Guvernul, premierul Nicolae Ciucă sau preşedintele Iohannis cu un context de “corupţie” ori “incompetenţă”, având ca marker de dezinformare expresii precum “mizerie” sau “furtişag”. 
 
"Pentru presa de investigaţie, spre exemplu, orice articol care ar semnala acte de corupţie, incompetenţă sau alte deficienţe în Executiv l-ar face pe autor suspect de a fi agent al propagandei ruse în algoritmii platformei. La fel, orice postare similară pe bloguri sau pe reţele sociale", explică Profit.ro, adăugând că, în opinia comunicatorilor guvernului, în actualul context, narativul „Palierul de decizie de la Bucureşti este corupt” este un narativ al dezinformării şi propagandei.
 
Platforma, care are mai multe module, scanează mediul online (mainstream media, blog-uri, social media etc.), identifică şi extrage - pe narativele stabilite - inclusiv folosind cuvintele cheie şi grupuri de cuvinte cheie - elementele solicitate, într-o serie de formate: de la text scris, la statistici şi elemente de interpretare, din care pot fi extrase trenduri, tendinţe si potenţiale direcţii de acţiune ale agenţilor (agenţii, actori etc.) care pot genera “fake news” şi “elemente specifice propagandei”, au explicat cei din echipa de comunicare a Guvernului în mesajul adresat departamentelor de comunicare din ministere.
 
Conform aceluiaşi mesaj, din grupul de lucru ar urma să facă parte şi Global Focus, Active Watch, Media Wise şi alte ONG-uri cu expertiză în media literacy, campanii de informare corectă a cetăţenilor, monitorizare şi analiză media, împreună cu CNA.
Guvernul a anunţat joi într-un mesaj oficial, că ia măsuri pentru a contracara războiul informaţional şi încercările de a crea instabilitate şi răspândi panica nejustificat în rândul populaţiei, arătând că lumea întreagă şi România deopotrivă traversează o perioadă foarte sensibilă, în care problemele grave de securitate şi efectele agresiunii ruse în Ucraina riscă să fie amplificate prin manipulări şi dezinformare. Anunţul a venit după ce, cu o seară în urmă, informaţii referitoare la creşterea preţului benzinei şi motorinei au provocat aglomeraţie şi haos la staţiile de carburanţi.
 
”Guvernul României dezaprobă şi va sancţiona prin pârghiile pe care le are la îndemână orice încercare de a provoca dezechilibre şi induce dezinformări în spaţiul public. Lumea întreagă şi România deopotrivă traversează o perioadă foarte sensibilă, în care problemele grave de securitate şi efectele agresiunii ruse în Ucraina riscă să fie amplificate prin manipulări şi dezinformare”, preciza Executivul, într-o postare pe Facebook. 
 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe
13 NOIEMBRIE 2026

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe

Trafic oprit pe ambele sensuri pe DN1, în această dimineață: un stâlp înclinat risca să se prăbușească pe carosabil
13 NOIEMBRIE 2026

Trafic oprit pe ambele sensuri pe DN1, în această dimineață: un stâlp înclinat risca să se prăbușească pe carosabil

Efectul reorganizării administrative propuse de Dragoș Benea: Ghimbavul, cel mai bogat oraș din România, declasat de la oraș-aeroport la comună-aeroport?
12 NOIEMBRIE 2026

Efectul reorganizării administrative propuse de Dragoș Benea: Ghimbavul, cel mai bogat oraș din România, declasat de la oraș-aeroport la comună-aeroport?