Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
Strada Râului din Zărnești, proaspăt asfaltată, ca...
Publicitate
Strada Râului din Zărnești, care duce spre Prăpăstiile Zărneștiului, arată acum impecabil, după mai mulți ani în care era plină de tranșee, din cauza lucrărilor la rețelele de utilități. Practic, odată terminată modernizarea acestei străzi, Primăria Zărnești și-a atins un obiectiv, locuitorii din zonă au scăpat de norii de praf, iar șoferii nu mai fac „slalom” printre gropi.
În schimb, pietonii, nu sunt atât de fericiți. Ce e drept, nu mai înghit praful, dar au altă problemă: mersul pe trotuar, care este aproape imposibil. Astfel, după ce strada a fost asfaltată, trotuarele au fost transformate în parcări și, nu de puține ori, mașinile sunt „lipite” de gard. Pietonii, unii dintre ei turiști care merg pe Piatra Craiului, cu rucsaci destul de mari, de care mai sunt agățate și accesorii metalice, nu se pot strecura prin spațiul dintre mașină și gard: fie nu încap, fie le e teamă să nu zgârie mașina. Așa că merg pe stradă sau trec drumul ilegal, în zig-zag, de pe un trotuar pe altul.
Deocamdată, strada pare a fi încă în lucru, pentru că încă nu sunt trasate marcajele și rămâne de văzut dacă va fi rezolvată și problema pietonilor.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
13 NOIEMBRIE 2026
Vântul a făcut prăpăd vineri dimineață în Brașov: un copac a căzut peste trei mașini, iar o bucată de tablă a zburat de pe acoperiș
13 NOIEMBRIE 2026
Salvamont Brașov își mărește echipa! Povestea Alvei, cățelușa adoptată de la adăpost care, alături de Francis, va salva vieți pe munte
13 NOIEMBRIE 2026
55 de apartamente din Brașov rămân fără căldură: avarie la conducta din cartierul Astra
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!