În plină vară, când teii din Brașov își fac de lucru în mod firesc cu înflorirea, apar și primele „inițiative cetățenești” de tip „Do It Yourself” botanic: recoltarea direct de la sursă a florilor de tei, prin ruperea crengilor, după cum ne descriu autoritățile brașovene situația.
Așa că, în astfel de situații, în peisaj apare Poliția Locală a municipiului Brașov, pentru a rezolva problema surprinsă în fragrant. Cel mai recent este cazul din Tractorul, de azi-noapte, când Poliția Locală Brașov a intervenit în noaptea, în jurul orei 03:00, pe strada Independenței, după o sesizare telefonică pentru a „anihila” o bandă de... hoți de tei.
Într-o grădină a unui imobil, trei persoane au fost surprinse de polițiștii chemați la apel în timp ce rupeau crengi de tei pentru a culege florile. Persoanele au fost legitimate, sancționate contravențional și crengile de tei au fost confiscate.
„Polițiștii locali au procedat la legitimarea și identificarea persoanelor aflate în stare de contravenție, acestea fiind sancționate contravențional, conform prevederilor legale în vigoare. Totodată, în cauză a fost dispusă și măsura complementară a confiscării crengilor de tei rezultate în urma săvârșirii faptei”, a informat Poliția Locală, cu mândrie, pe Facebook.
Și ca acțiunea să aibă și o parte... educațională, cu trimitere la intenția Brașovului de a fi „oraș verde”, Poliția Locală a încheiat informarea printr-un mesaj adresat brașovenilor:
„Poliția Locală Brașov atrage atenția că ruperea crengilor pentru recoltarea florilor de tei afectează sănătatea arborilor, reduce durata lor de viață și produce prejudicii patrimoniului verde al municipiului. Facem apel către toți cetățenii să protejeze spațiile verzi și să sesizeze orice faptă care aduce atingere mediului înconjurător, astfel încât intervenția polițiștilor locali să poată avea loc în timp util”.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!