BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Trei persoane rănite și una decedată într-un incen...

Trei persoane rănite și una decedată într-un incendiu din Făgăraș

B
De BvM
16 IUNIE 2021
Publicitate Reclamă
Trei persoane rănite și una decedată într-un incendiu din Făgăraș
Un incendiu a avut loc în această dimineață, la un imobil situat în municipiul Făgăraș. Poliția Brașov a anunțat că, trei persoane au suferit leziuni, iar o a patra a fost găsită decedată. Este vorba despre un bărbat de doar 33 de ani.
,,În această dimineață, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată cu privire la producerea unui incendiu la nivelul unui imobil situat pe raza municipiului Făgăraș din județul Brașov. Patru persoane au suferit leziuni, trei dintre acestea au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Pentru cea de-a patra persoană, respectiv, un bărbat, în vârstă de 33 ani, cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul”, a declarat agent principal de poliție Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incendiul.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”
12 NOIEMBRIE 2026

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii
12 NOIEMBRIE 2026

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu
12 NOIEMBRIE 2026

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu