BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Brașovul, mai aproape de Germania: Rute suplimenta...

Brașovul, mai aproape de Germania: Rute suplimentate spre 4 destinații, în orarul de iarnă al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
19 AUGUST 2026
Publicitate Reclamă
Brașovul, mai aproape de Germania: Rute suplimentate spre 4 destinații, în orarul de iarnă al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav
Aeroportul Brașov-Ghimbav va opera, în orarul de iarnă, curse directe spre patru orașe din Germania — Nürnberg, Karlsruhe/Baden-Baden, Dortmund și Memmingen — cu frecvențe suplimentate pe rutele existente și două destinații complet noi. Biletele sunt deja puse în vânzare.

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav pregătește pentru sezonul de iarnă o extindere a legăturilor aeriene cu Germania. Anunțul a fost făcut de directorul aeroportului, Daniel Micu, care a precizat că frecvențele vor crește pe mai multe rute, iar pasagerii din centrul țării vor avea mai multe opțiuni pentru a zbura direct spre vestul Germaniei și spre Bavaria.

În prezent, de la Ghimbav se zboară spre Memmingen, Dortmund și Nurnberg. Începând cu luna octombrie și pe tot parcursul iernii, de la Brașov-Ghimbav vor decola curse directe spre patru orașe germane și cu o frecvență mai mare:

  • Nürnberg (NUE) - zboruri luni și vineri, începând cu 26 octombrie 2026.
  • Dortmund (DTM) - cursă cu frecvență crescută treptat: luni, vineri și duminică, din 26 noiembrie 2026, iar de la 23 decembrie 2026 se adaugă și ziua de miercuri, ajungând la patru curse pe săptămână (luni, miercuri, vineri, duminică).
  • Memmingen (FMM), aeroport aflat în apropiere de München - zboruri marți, joi și sâmbătă, din 17 decembrie 2026.
  • Karlsruhe/Baden-Baden (FKB) - zboruri luni și vineri, din 18 decembrie 2026.

Rutele către Dortmund și Memmingen erau deja operate de pe aeroportul de la Ghimbav, însă vor beneficia acum de frecvențe suplimentare, ceea ce înseamnă mai multă flexibilitate pentru cei care călătoresc des, fie pentru muncă, fie pentru a vizita comunitățile de români stabiliți în aceste regiuni ale Germaniei. Nürnberg va fi și ea extinsă, iar Karlsruhe/Baden-Baden este destinație nouă în oferta aeroportului.

Biletele pentru toate cele patru rute sunt deja disponibile pentru achiziție, pe site-ul companiei aeriene partenere a aeroportului.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup
10 NOIEMBRIE 2026

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs