BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Proiectul Catedralei Brașovului revine în Consiliu...

Proiectul Catedralei Brașovului revine în Consiliul Local: aleșii vor vota un act adițional la concesiunea terenului din 1993

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
28 IANUARIE 2026
Publicitate Reclamă
Proiectul Catedralei Brașovului revine în Consiliul Local: aleșii vor vota un act adițional la concesiunea terenului din 1993

Unul dintre cele mai discutate și controversate proiecte urbane ale Brașovului din ultimii ani, Catedrala Brașovului, revine în atenția autorităților locale. După mai bine de 30 de ani de dezbateri, blocaje și procese în instanță, proiectul se află într-o nouă etapă administrativă.

În ședința de plen a Consiliului Local Brașov de vineri, 30 ianuarie, aleșii locali vor supune la vot un act adițional la contractul de concesiune din anul 1993, încheiat între Primăria Brașov și Asociația pentru Construirea Catedralei „Înălțarea Domnului”.

Teren de aproape 3.800 mp, în Centrul Civic

Potrivit documentației aflate pe masa consilierilor locali, actul adițional prevede că suprafața concesionată pentru realizarea catedralei este de 3.765 de metri pătrați, teren situat în Centrul Civic al Brașovului. Totodată, documentul menționează obligația asociației de a achita o redevență, însă valoarea acesteia nu a fost făcută publică încă.

Proiectul intră, astfel, într-o fază de clarificare juridică și administrativă, necesară pentru continuarea demersurilor de realizare a construcției, spun autoritățile.

Un proiect început în 1993, blocat ani la rând în instanță

Istoria „Catedralei Brașovului” începe în anul 1993, când Asociația pentru Construirea Catedralei „Înălțarea Domnului” a primit în concesiune un teren de la Primăria Brașov pentru ridicarea lăcașului de cult în Centrul Civic.

În 2006, Consiliul Local Brașov a anulat hotărârile prin care fusese concesionat terenul, decizie care a declanșat o serie de procese între asociație și administrația locală. Litigiile s-au încheiat în 2018, când instanța a dat câștig de cauză asociației, obligând Primăria Brașov să includă catedrala în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al Centrului Civic.

Discuții recente și pași concreți anunțați la finalul lui 2024

La finalul anului 2024, proiectul Catedralei a fost din nou discutat într-o ședință a Consiliului Local Brașov, la care a participat și ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. La acel moment, consilierii locali au adus în discuție inclusiv posibilitatea unui alt amplasament.

Ulterior, în data de 26 decembrie 2024, ÎPS Laurențiu Streza și primarul Brașovului, George Scripcaru, au anunțat public că se fac pași concreți pentru construirea catedralei în Centrul Civic, semnalând reluarea oficială a proiectului.

Votul din ședința de vineri va reprezenta un moment-cheie în evoluția acestui proiect de amploare, cu impact urbanistic și socia pentru municipiul Brașov.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului
11 NOIEMBRIE 2026

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie
11 NOIEMBRIE 2026

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt  folosite corespunzător
11 NOIEMBRIE 2026

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt folosite corespunzător